Verdictul în dosarele ”Diţescu”, aflat marţi

Comisia de Disciplină a intrat în posesia celui de-al doilea răspuns asupra dosarului medicului ginecolog Damian Dițescu. Săptămâna trecută, pe masa Comisiei  a ajuns analiza profesorului universitar de la Spitalul Clinic Craiova în cazul bebelușului decedat la Târgu Cărbunești, iar în această săptămâna s-a finalizat și analiza dosarului în cazul bebelușului mort la spitalul din Novaci. Potrivit directoarei Comisiei de Disciplină Sanda Mischie, Comisia de Judecată se va întâlni pentru analiza dosarelor săptămâna viitoare în ziua de marți, când este posibil să se dea și verdictul final în aceste două cazuri. Pentru a grăbi acordarea unui răspuns, care este considerat de medicii din Gorj destul de prețios, în condițiile în care vine din partea unui medic ierarhic superior, directoarea Sanda Mischie a trimis o adresă la Spitalul din Craiova. ”A sosit și rezultatul în cel de-al doilea dosar, de la Novaci și urmează se întâlnească Comisia de Judecată, care va decide în consecință. De marți va fi gata. Comisia se întâlnește, studiază dosarul. Și în acest caz medicii din Craiova și-au prezentat opinia despre cele făcute, dacă s-a procedat corect. Este opinia unui profesor cu un grad didactic superior și este persoana a cărui părere este de luat în seamă”, spune Sanda Mischie, directoarea Comisiei de Disciplină. Alături de medicul Dițescu, în aceste dosare mai sunt incriminați pentru moartea bebelușilor și colegii acestuia Cătălin Tănase, Mădălina Roibu și Radu Popescu.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: