Vești bune pentru Pandurii: stadionul din Motru va fi gata la jumătatea lui august

Echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu va putea disputa meciuri și ”acasă” începând de la mijlocul acestei luni. Reprezentanții formației gorjene spun că au obținut documentul privind omologarea stadionului de la Motru pentru desfășurarea meciurilor de liga a II-a și că lucrările de reabilitare a acestuia sunt aproape de final.

Pandurii Târgu Jiu au disputat până acum meciuri doar în deplasare, neavând un teren propriu omologat pentru disputarea meciurilor din liga secundă. Acest lucru se va schimba în curând, spune administratorul special al Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Golea. ”Se pregătește terenul. Săptămâna aceasta o să ducem nisip, cu gazon, să aruncăm pentru a-l corecta. E tasat. Va fi pregătit, peste 2 săptămâni se vor desfășura în bune condiții meciurile oficiale. De asta am solicitat Federației, când am fost la tragere, să trag din urna cu jocurile în deplasare, pentru că au înțeles și colegii, președinții de la celelalte cluburi, că trebuie să asigurăm condiții. Pe stadion n-a mai jucat nimeni de un an și trebuia adus la o stare cât de cât acceptabilă, să nu fie probleme. Oricum, terenul este bun”, a declarat Marin Golea.

Nu doar la suprafața de joc se aduc îmbunătățiri. Mai trebuie efectuate  niște igienizări la vestiarele sportivilor, la dușuri, dar și mici reparații pe holurile clădirii de la stadion, lucrări pe care cei de la Federația Română de Fotbal (FRF) au cerut să fie în momentul în care au dat aviz celor de la Pandurii să dispute meciurile oficiale pe stadionul de la Motru. ”Stadionul a fost omologat de către reprezentanții Federației”, a precizat administratorul special al CS Pandurii.

Scaunele au fost montate în tribune, circa 8000 de locuri fiind disponibile. În momentul de față, echipa gorjeană se antrenează pe baza de la Târgu Jiu, pe terenul 3. Cei de la CS Pandurii Târgu Jiu speră să revină pe stadionul din Târgu Jiu, din toamnă, atunci când autoritățile estimează că se vor încheia lucrările de modernizare.    

Vizualizări: 872

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: