Nicio echipă cu maximum de puncte în Liga I, după 3 etape

Cu un meci rămas de disputat din etapa a treia, cel dintre Astra și Poli Timișoara din această seară, niciuna dintre formațiile de primă ligă nu a reușit trei victorii din trei posibile. Clasamentul este condus, la egalitate de puncte, de Botoșani, CFR Cluj și FCSB, fiecare cu câte 7 puncte, separate de golaveraj.

În penultimul meci al etapei, duminică seara, FCSB a încheiat la egalitate cu CS Universitatea Craiova, 1-1. Golurile au fost marcat de Băluță, respectiv Gnohere. Căpitanul oltenilor este la a treia reușită în trei meciuri pentru echipa sa, fiind fără îndoială jucătorul debutului de sezon din Liga I. Astfel, ambele echipe au rămas neînvinse, înaintea confruntărilor decisive pe care le vor disputa în cupele europene.

Toate echipele românești vor juca în deplasare returul din cupele europene și aproape toate au șanse mici de calificare

FCSB va juca miercuri returul din Cehia împotriva Victoriei Plzen, în turul III Champions League, iar Craiova are un meci de vis la Milano, joi, în aceeași fază a Europa League. Oltenii vor juca pe un San Siro plin, interesul suporterilor milanezi pentru prima partidă de acasă a favoriților fiind unul extrem de mare, după ce noul patronat a cheltuit peste 200 de milioane pe transferuri, în acest an. Președintele CS Universitatea, Marcel Popescu, a spus că și sectorul de 5000 de locuri al românilor va fi plin, interesul comunității române din Italia fiind, de asemenea, uriaș.

Viitorul, Dinamo și Astra vor susține și ele retururile partidelor din Champions League, respectiv Europa League, săptămâna aceasta. Dintre cele cinci reprezentante ale noastre, doar Viitorul pare favorită să meargă mai departe, în play-off-ul Champions League, după 1-0 acasă împotriva lui APOEL Nicosia.

Vizualizări: 300

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: