58 de angajați ai clubului Pandurii, concediați. Mai rămân 26!

Clubul Pandurii Târgu Jiu a mai rămas cu doar 26 de angajați, în afara jucătorilor și staff-ului tehnic. Aceștia ar fi cu banii la zi. Pentru restul de 58 de salariați, conducerea grupării de fotbal a emis preavize. Oamenii vor mai veni la muncă doar până săptămâna viitoare. Și contractele cu jucătorii au fost semnate, mai puțin cel al antrenorului Mihai Teja.

„26 de angajați mai avem. Ceilalți sunt în preaviz. Urmează ca săptămâna viitoare să li se încheie contractele. Avem bani să-i plătim pe cei care mai rămân la club. Sunt cu drepturile la zi. Gândurile bune mă gândesc că vor fi și la Primăria Târgu Jiu și la Consiliul Județean, în ideea de a susține, în continuare, activitatea sportivă. Cu sume modice, dar trebuie susținută ca să putem promova. Așteptăm să vedem ce intenții au asociații. Dacă nu, putem atrage și sponsori”, a declarat Marin Golea, la Radio Infinit.

Jucătorii au semnat, antrenorul ba!

Administratorul special al clubului este, de altfel, și responsabil pentru modul în care va evolua situația grupării de fotbal. În prezent, a semnat deja cu mulți dintre jucătorii sosiți la Târgu Jiu. Cel care nu a semnat este chiar tehnicianul Mihai Teja. „S-au semnat contracte. Chiar astăzi (n.r. luni), oficialii sunt la Federația Română de Fotbal cu contractele. Este echipa completă. Doar antrenorul Mihai Teja încă nu a semnat. El se pare că încă nu a semnat”, a explicat lichidatorul judiciar Emanoil Ciobanu.

Soarta clubului este incertă, iar atât Primăria Târgu Jiu, cât și Consiliul Județean ar avea în plan înființarea unui club sportiv din toamnă. Tot atunci, va fi inaugurat și dat în folosință noul Complex Sportiv Municipal. „Responsabil de soarta acestui club este administratorul special al clubului. dumnealui încearcă să găsească și alți finanțatori. Se poartă negocieri. Dânșii au niște sume viitoare de primit. Depinde 100% de dumnealor. Este un interes fantastic în jurul clubului de fotbal. urmează să se dea în folosință și stadionul. S-au semnat anterior niște contracte între Consiliul Local și acest club. Îmi pare rău, ca cetățean, că nu se coalizează o opinie comună, să susțină activitatea sportivă prin acest club și să continue mai departe. Un front comun ar trebui să fie făcut de toți membrii asociați”, a explicat Emanoil Ciobanu, lichidatorul judiciar al clubului de fotbal.

Vizualizări: 2,179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: