Suntem a doua țară din lume la ceva. Noi, România! Și nu, nu e nimic inventat. Ce-i drept, cel puțin aparent, suntem pe locul 2 în lume la ceva rău: cea mai proastă natalitate, după Bulgaria. Lumea nu face copii neam (iar cine-i face mai bine nu i-ar mai face, vorba aia, că avem și cea mai mare rată de mortalitate infantilă din UE și una dintre cele mai mari din lume).  Stăm prost și la fertilitate (puternic legată de consumul incredibil de mare de tutun și alcool), și, ca bilanț general, ne împuținăm pe zi ce trece foarte mult, adică natalitatea e mult mai subțire decât mortalitatea. De altfel, se estimează că, dacă se păstrează acest ritm, în 30 de ani o să fim cu 4 milioane mai puțini.

Dar chiar e asta rău, așa cum zice lumea? Eu zic că nici vorbă. Să fim un pic cinici, nu neapărat răi, cinici cum e natura, așa, și să ne gândim cine moare în țara asta. E suficient să ne uităm un pic la Știrile de la ora 5 ca să avem o imagine destul de completă asupra morții în România. În mare măsură, în zonele sinistre ale țării se moare pe bază de selecție naturală: mor pițipoance care se suie pe trenuri să-și facă poze pentru Facebook, mor alcoolici, mor părinți și prieteni de alcoolici, mor oameni care nu se duc în mod regulat la doctor, mor oameni care conduc beți, bătrâni sau care pur și simplu nu știu să conducă și așa mai departe. E adevărat, sunt unele morți cu totul regretabile și de natură să ne întristeze, dar vom conveni, de dragul statisticii, că majoritatea deceselor sunt bune. De ce? Pentru că scăpăm de ăia slabi. În orice turmă, moartea specimenelor neadaptate la regulile turmei și, în general, la ale vieții, este o veste bună. Pentru că nu mai suntem în războaie cu turcii, nu ne ajută nicicum să fim mulți. Din contră. Să spunem că, după ce mor toți ăia cărora le e dat să moară (ca să nu spunem direct că ăia care merită), mai rămânem 3 milioane de români. Păi, vă dați seama ce țară șmecheră vom fi, cu elita asta de supraviețuitori? Și, mai ales, vă dați seama că, dacă aproape toți ar munci, ce țară BOGATĂ am fi?

Românii au ceva cu mărimile. Nu doar la clădiri și mașini, ci și la numere. Vrem să fim mulți, ca-n nuvela Alexandru Lăpușneanu de mulți, vrem să ne unim cu moldovenii, cu sârbii, cu dacii, cu cine o mai fi, vrem să participe cât mai multă lume la petrecere. Dacă ne întreabă cineva de ce vrem asta, apăi nu prea știm ce să zicem. Vrem și-atât. Pentru că 20.000.000 > 3.000.000, deci trebuie să fie și mai bine. Ei, uite, eu cred că ar fi bine să moară și dintre ăia care cred că e bine să fim mulți.