Vezi ce amendă iei dacă pui animalele la muncă pe caniculă!

Ţărănii care efectuează anumite munci cu ajutorul animalelor din gospodărie riscă să primească amenzi drastice dacă le pun la treabă pe caniculă. Veterinarii interzic folosirea animalelor la munci între orele 11.00-17.00.

Astfel, gorjenii care nu respectă programul de lucru al patrupedelor vor primi amenzi cuprinse între 10-40 de milioane de lei vechi. “În zilele în care avem avertizări de cod galben sau portocaliu de caniculă animalele nu pot fi folosite la munci în intervalul orar 11.00- 17.00. În cazul în care oamenii sunt depistaţi că îşi exploatează animalele riscă să primească amenzi cuprinse între 10 şi 40 de milioane de lei vechi. Avertismentul îi vizează în special pe proprietarii de cai, animale ce sunt folosite la munci grele”, a declarat Ion Iliuţă, directorul Direcţiei Veterinare Gorj. Acesta a mai precizat că, în momentul de faţă, toţi cei 11.000 de cai, existenţi la nivelul judeţului, sunt sănătoşi. În urmă cu câteva zile, medicii veterinari au fost instruiţi în vederea protejării stării de sănătate a animalelor. “În această perioadă, Direcţia Sanitar Veterinară monitorizează starea de sănătate a animalelor şi normele igienico-sanitare de procesare a alimentelor. De asemenea, monitorizăm itinerariul turmelor de oi şi ne asigurăm că merg la păscut în zonele unde există surse de apă”, a mai precizat Ion Iliuţă.  

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: