Vicele de la CJ Gorj, bucuros de majorarea salariului

Funcţionarii gorjeni care au simţit criza financiară din cauza tăierilor salariale au primit în cele din urmă lefuri puţin mai mari. Este vorba de salarii majorate cu 8%, procentul promis de Guvern din planul privind recuperarea tăierilor salariale din 2010. Cele 8 procente sunt bine venite pentru funcţionarii gorjeni care majoritatea au rate de plătit. Cu opt procente mai mult va primi şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj Ciprian Florescu. Deşi acesta a fost numit recent şi nu a apucat să-şi încaseze leafa, cele opt procente prind bine.

Funcţionarii gorjeni printre care se află şi angajaţii Consiliului Judeţean se bucură din plin de cele opt procente promise de Guvern care au ajuns în cele din urmă în buzunarele lor. Mulţi angajaţi din instituţiile de stat au primit deja salarii ceva mai mari. Cert este că în unele situaţii majorarea este cu câteva zeci de lei. “Sunt bine veniţi aceşti bani deşi ar mai fi de primit. Ne plătim o factură, o parte din rată că toţi avem rate pentru că fără aceste împrumuturi nu am putea face nimic. Sperăm să ne dea şi cea de-a doua tranşă promisă şi să ne mai crească salariile”.

Noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean va avea şi el salariu mai mare cu opt la sută. “Eu şi soţia mea ne putem considera o familie fericită. Ambii lucrăm la stat şi ne-au fost tăiate salariile, iar acum am primit acest procent de 8%. Banii sunt bine veniţi pentru că salariile sunt aşa cum sunt. Aşteptăm şi cea de-a doua tranşă”, a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ciprian Florescu. De majorare se bucură şi primarul Florin Cârciumaru.

“Ne bucurăm că s-au primit aceşti bani şi s-au dat salariile mărite. Oamenii au nevoie de bani, au rate, au facturi, şi bani aceştia sunt bineveniţi pentru majoritatea celor care lucrează într-o instituţie publică”, a spus primarul de Târgu Jiu Florin Cârciumaru.

La Primăria Târgu-Jiu, situaţia este asemănătoare. “Sunt puţini, dar bineveniţi. Noi avem rate şi ne ajută foarte mult. Acum facem bugetul pentru începerea şcolilor la toamnă şi bani au venit la fix. Ne bucurăm şi îi aşteptăm şi pe ceilalţi”.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: