Victima poliţiştilor-miliţieni din Stoina, deshumată azi!

Ancheta în cazul celor doi poliţişti din Stoina care în noiembrie 2008 au snopit în bătaie un localnic ia o nouă întorsătură, după arestarea preventivă a celor doi. Victima celor doi poliţişti va fi deshumată astăzi.

O echipă de criminalişti şi procurori din Parchetul General, care au preluat cazul după ce de cercetări s-a ocupat ani de zile procurorul Emil Moţa, vine azi la Gorj pentru a face investigaţiile de rigoare asupra rămăşiţelor pământeşti ale victimei subofiţerilor Cosmin Militaru şi Eugen Papuzu. Pentru cei doi instanţele din Bucureşti tocmai au prelungit cu 30 de zile mandatele de arestare preventivă, iar acum anchetatorii consideră necesară deshumarea cadavrului. „Nu ştim nici noi exact ce se urmăreşte, dar vom afla pe parcursul zilei. Bine că sunt ei după gratii că acolo le era locul de mult timp. Acum am fost şi noi anunţaţi că pentru bunul mers al anchetei este necesară dezgroparea fratelui meu şi a venit de aici de la Poliţie ca să ne anunţe să fim la cimitir. Evident că vom veni pentru a vedea ce se întâmplă”, ne-a precizat sora bărbatului pe care poliţiştii l-au bătut în sediul Postului de Poliţie până când l-au lăsat fără suflare.

Reamintim că cei doi subofiţeri fuseseră solicitaţi să intervină la o presupusă spargere a unei cârciumi din centrul comunei Stoina, aici un localnic fiind găsit după închiderea localului în timp ce bea nişte tărie şi se uita la televizor. Patronul cârciumii a ajuns primul la faţa locului şi pentru că i-a dat acestuia o palmă şi l-a întrebat ce face în localul său la acea oră a fost pus ulterior sub acuzare, fiind considerat de anchetatorii de la Gorj principalul suspect. Poliţiştii care au venit la faţa locului şi l-au dus pe Nicolae Druţă în sediul Poliţiei, unde l-au bătut ore în şir, au stat bine mersi pe posturi ani de zile, unul dintre ei având programată în această perioadă chiar nunta. Adevărul a început să iese însă la iveală după ce rudele s-au plâns la presă şi la procurorii din Bucureşti, iar în situaţia în care se va confirma că acuzaţiile aduse celor doi poliţişti cu comportament de miliţieni sunt reale, acest caz are şanse mari să devină o nouă lecţie pentru studenţii de la drept, după cea cu Marcel Ţundrea.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: