Victorie şi atât !

Energia a depăşit pasa neagră. A câştigat chinuit cu CSM Ploieşti, prima victorie după o lună de pauză. Gorjenii speră să recupereze şi punctul pierdut la masa verde din cauza unei amenzi neplătite la timp.

După cinci meciuri oficiale fără victorie, Energia s-a impus cu 30 la 26 în faţa celor de la CSM Ploieşti. Victoria a venit spre final.

Mai greu decât era aşteptat

Handbaliştii aveau ultimatum să bată în meciurile cu Ploieşti şi CSM Bucureşti pentru a nu se ajunge la amenzi. Cu cei de la Ploieşti nu a fost însă deloc o plimbare în parc. Oaspeţii au început tare şi i-au suprins pe gorjeni. Trupa fostului secund al Energiei, Bedivan, a condus la pauză cu 13-12 şi a continuat să conducă şi în startul reprizei a doua. Au terminat însă benzina prin minutul 40 iar asta a permis Energiei să revină. Graţie unui Asoltanei în zi de graţie (autor a 10 goluri), gorjenii s-au distanţat uşor pe tabelă şi au câştigat cu 30 la 26. „A fost o victorie super meritată a Energiei. Diferenţa a făcut-o factorul fizic, nu am reuşit să ţinem pasul cu adversarul. Energia e o echipă foarte bună şi chiar l-am felicitat pe Andrieş pentru treaba bună pe care a făcut-o”, a spus Bedivan la final. „Le-am zis jucătorilor la final că le mulţumesc pentru rezultat dar pentru joc...Până la urmă e bine că am câştigat în faţa unei echipe cu cuţitul la os, şi noi eram cu cuţitul la os”, a spus şi Andrieş.

Energia, depunctată !

Energia a primit o lovitură grea chiar înaintea meciului cu Ploieşti. A fost penalizată cu un punct de Federaţie pentru folosirea lui Vali Popescu într-un moment în care acesta era suspendat. „Toată lumea e vinovată pentru ce s-a întâmplat. Şi jucătorul, şi eu, şi toţi care sunt pe lângă echipă. Până la urmă şi Federaţia trebuia să ne înştiinţeze că jucătorul e suspendat, e posibil ca decizia cu depunctarea să fie întoarsă”, a declarat Andrieş. „S-a întârziat cu plata amenzii, am fost luaţi toţi prin surprindere deoarece eram plecaţi la Lisabona.Vali Popescu trebuia în primul rând să ne informeze că nu a plătit amenda. E o vină comună care îi include şi pe cei de la Federaţie. Punctul s-a câştigat în teren, nu poţi să-l iei la masa verde datorită unei deficienţe de colaborare între Federaţie şi club. Sunt şanse să recuperăm punctul”, a spus şi preşedintele Gore Popescu.

Baschet masculin: Energia Rovinari – U Mobitelco Cluj (azi, ora 19).

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: