Vizită istorică a Papei Francisc în Emiratele Arabe

Papa Francisc efectuează, începând de duminică, o vizită în Emiratele Arabe Unite, devenind astfel primul suveran pontif din istorie care vizitează Peninsula Arabică, scrie BBC News.

În timpul vizitei pe care o va efectua în Emirate, Papa se va întâlni, totodată, pentru a cincea oară, cu marele imam sunnit al moscheii Al-Azhar, şeicul Ahmed el-Tayeb, pe care l-a vizitat în Egipt în 2017.

Vizita papei are loc cu ocazia unei întâlniri interreligioase internaţională. Pentru Vatican, „această întâlnire reprezintă mesajul” celei de-a 27-a călătorii a Papei în străinătate, o vizită din care vor lipsi tradiţionalele întâlniri diplomatice cu autorităţile politice şi civile ale ţării. În cea de-a treia zi a vizitei sale în Emirate,Papa Francisc va celebra o mesă pe unul dintre stadioanele capitalei pentru credincioşii catolici, în principal muncitori imigranţi asiatici, veniţi din Filipine şi India. Deşi la eveniment au fost distribuite circa 135.000 de bilete, se aşteaptă ca numărul celor care vor veni să-l vadă pe Papă să depăşească capacitatea stadionului.

În Emiratele Arabe Unite trăiesc în jur de un milion de catolici, aproximativ 10% din populaţia ţării. Spre deosebire de situaţia din alte ţări arabe, în Emirate creştinii îşi pot practica religia, cu condiţia să o facă cu discreţie şi să evite prozelitismul.

Vizualizări: 1,195

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: