Zeci de scriitori la Festivalul „Tudor Arghezi”

Aproximativ 40 de scriitori români şi străini sunt aşteptaţi la Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” care va avea loc în perioada 30 mai- 1 iunie. Potrivit lui Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, la ediţia din acest an se va încerca să se pătrundă pe zona culturală a Libanului. „Încercăm să intrăm pe o zonă culturală ceva mai deosebită. Este vorba de zona Libanului, zona nordului Africii. Vor mai fi scriitori din Austria, Italia, Serbia, Ungaria şi Bulgaria”, a declarat Ion Cepoi. Pe parcursul festivalului vor avea loc itinerarii culturale la Mănăstirea Crasna, Hobiţa şi la Padeş, Cerna Sat. De asemenea, vor mai avea loc şi vernisaje ale unor expoziţii de artă plastică. Festivalul se va încheia în data de 1 iunie cu Gala Laureaţilor ediţiei a 34-a şi cu acordarea titlului de Cetăţean de onoare al oraşului Târgu Cărbuneşti scriitorilor laureaţi cu premiul pentru Opera Omnia. (D.M.)

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: