Ziua cu două mitinguri la Târgu Jiu

Dacă protestele de stradă din municipiu au fost până acum destul de anemice, îngheţate încă de la început de temperaturile extrem de scăzute, de azi lucrurile s-ar putea schimba, remanierea întregului cabinet Boc nefiind un motiv suficient pentru ca oamenii să nu mai iese în stradă. Cei din Federaţia Naţională a Muncii, care până acum au stat timp de aproape o lună în faţa Prefecturii, se mută în această după-amiază în faţa sediul PDL Gorj. Nimeni nu ştie câţi participanţi vor fi cu precizie, dar numărul lor nu va în nici un caz unul mare, după cum s-a întâmplat până acum şi în faţa Prefecturii. „Ei sunt partidul de guvernământ, împotriva lor vom scanda. Nu vor fi lozinci împotriva cuiva anume de la Gorj sau a noului Guvern neapărat. Oamenii nu mai au încredere în actuala putere, în Traian Băsescu, şi cer anticipate. Cred că este singura soluţie pentru ca lucrurile să se schimbe în bine în ţara asta”, spune Creţan.

Federaţia Naţională a Muncii pe care acesta o conduce a devenit membru al Grupului Societăţii Civile, de la Gorj doar organizaţia foştilor militari mai fiind parte din structura respectivă. Creţan afirmă că are un protocol de colaborare cu cadrele în rezervă. FNM pleacă de azi din Piaţa Prefecturii pentru a face loc, indirect, protestului pe care Cartel Alfa şi Blocul Naţional Sindical îl au aprobat între orele 16.30 – 18.00. Cele două organizaţii au mai avut o tentativă de miting şi săptămâna trecută, dar gerul şi demisia Guvernului i-au ţinut pe protestatari departe de piaţă, nefiind exclus ca situaţia să se repete şi azi.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: