Ziua de 20 Decembrie in istorie
În 1191 este prima atestare documentară a cetății Sibiului, într-un document emis de papa Celestin al III-lea.
În 1808 s-a născut Andrei Șaguna, mitropolit, cel care prin întreaga sa activitate a întărit spiritualitatea ortodoxă a românilor din Ardeal.
În 1892 s-a înfiinţat Institutul Medico-Legal din Bucureşti, din iniţiativa profesorului Mina Minovici.
Prima atestare documentară a cetății Sibiului
Prima menţionare documentară a Sibiului a fost făcută la 20 decembrie 1191 cu numele “Cibinum” şi apare într-un document papal emis la Roma. În timpul ocupației habsburgice, Sibiu este al doilea oraș ca importanță după Viena, datorită poziționării sale aproape de “porțile Orientului”. În a doua jumătate a secolului XIV Sibiul obţine calitatea de civitas, iar într-un document din 1366 fiind pomenit numele localităţii prima dată sub forma Hermannstadt.
Activitatea breslelor da Sibiului o dezvoltare economică continua in perioada medieval. Numărul breslelor a crescut treptat, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea existând 29 de bresle, iar spre 1780 erau atestate 40, într-o perioadă în care deja crescuse considerabil rolul manufacturilor.
Sibiul s-a dezvoltat în mod constant, devenind în secolele XV - XVIII cea mai puternică cetate a Transilvaniei şi unul din oraşele cele mai înfloritoare şi prospere. Odată cu înfrângerea turcilor de către austrieci la sfârşitul secolului al XVII-lea, Transilvania devine mare principat în cadrul Imperiului Habsburgic cu capitala la Sibiu.
Începând cu anul 1761, Sibiul devine cel mai important centru bisericesc şi cultural al romanilor ortodoxi din Transilvania, iar în anul 1864 Andrei Şaguna restaurează Mitropolia Ardealului cu sediul la Sibiu. Tot din Sibiu activează Partidul Naţional Român, cel mai important partid politic din Transilvania, care declanşează cea mai amplă mişcare social-politică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea - Mişcarea memorandistă.
Denumirea oraşului se schimbă oficial în Sibiu în anul 1919. În 1945, după al Doilea Război Mondial, începe deportarea saşilor spre URSS. Sistemul comunist cu mici excepţii nu s-a atins de oraşul vechi, iar Sibiul devine reşedinţa judeţului cu acelaşi nume în 1968.
La 21 decembrie 1989 încep la Sibiu demonstraţiile anticomuniste continuate în 22 decembrie, soldate cu 89 morţi şi sute de răniţi. Sibiul a fost al doilea oraş, cronologic după Timişoara, care s-a ridicat împotriva dictaturii comuniste.
Vizualizări: 701
Distribuie Trimite pe WhatsApp