În 1474  Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, ii scrie Papei Sixt al IV-lea făcând un apel la unitatea luptei creştinilor împotriva turcilor.

În 1852 a încetat din viaţă la Palermo, revolutionarul Nicolae Bălcescu, întemeietor al istoriografiei române moderne, un patriot ardent si unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai mişcării paşoptiste.

În 1922 a decedat Preotul Vasile Lucaciu, membru marcant al Partidului Naţional Român din Transilvania, una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada dualismului Austro-Ungar, militant pentru drepturile românilor din Transilvania.

Nicolae Bălcescu

Nicolae Bălcescu s-a nascut la  29 iunie 1819, la Bucureşti. Nascut intr-o familie înstărită, fiind fiul cel mare al pitarului Barbu Bălcescu şi al Zincăi Petrescu. În 1826, mama sa îl dă în grija unui arhimandrit grec, de unde invata primele cunoştinţe de limba română şi greacă. Incepând cu 1832 Bălcescu se înscrie la Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti, perioadă în care leagă o bună prietenie cu Ion Ghica. După absolvirea liceului, in 1838, adolescentul Nicolae Bălcescu optează pentru o carieră militară şi se înscrie în categoria cadeţilor din miliţie.

În 1843, împreună cu Christian Tell şi Ion Ghica, Nicolae Bălcescu fondează Societatea „Frăţia”, sub lozinca „Dreptate, Frăţie”, cu scopul de a iniţia o mişcare care să reformeze din temelii Principatele Române. Printre membrii mişcării s-au mai numărat Alexandru G. Golescu, Gheorghe Magheru, Cezar Bolliac, Ion I. Negulici şi alţii.

În1844 debutând cu lucrarea „Puterea armată şi arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei şi până acum”. Din cauza abordarilor politice sensibile abordate in scrierile sale, Bălcescu se refugiază la Paris.

În februarie 1848, izbucneşte la Paris revolta ce va impulsiona dezlănţuirea avântului revoluţionar în majoritatea statelor europene. Un comitet revoluţionar alcătuit din tinerii romani aflati la Paris adoptă planul pentru declanşarea revoltei în Ţara Românească, la Islaz. Proclamatia de la Islz prevedea Aceasta prevedea independenţa administrativă şi legislativă a poporului român, egalitatea drepturilor politice, emanciparea clăcaşilor, care se fac proprietari prin despăgubire, adunare generală compusă din reprezentanţii tuturor stărilor, domn responsabil ales pe cinci ani. Desi evenimentele pasoptiste din Ţara Românească au luat amploare, mişcarea revoluţionară este înfrântă.

Starea sănătăţii sale se deteriorează continuu şi în primăvara anului 1852 porneşte spre Constantinopole, de unde se îmbarcă spre Galaţi pentru a pătrunde în Ţara Românească, în speranţa că îşi va mai putea revedea pământul natal, însă autorităţile nu îi dau voie să debarce, astfel încât se întoarce la Constantinopole. Aici, medicii îl sfătuiesc să se stabilească în Italia, deoarece clima era mult mai blândă, insa pe 29 noiembrie 1852, la vârsta de 33 de ani.