Ţânţarii din Capitală l-au scos pe Lambu din greva foamei

Consilierul din Slivileşti, Lucian Lambu, a renunţat la greva foamei din cauza ţânţarilor din capitală. A reuşit să vorbească cu un secretar de stat, care i-a promis că va lua măsuri împotriva primarului Sorin Bucurescu.

Cât aţi stat în greva foamei?

Două zile. Miercuri şi joi, că vineri am ieşit. Nu mai puteam. M-au muşcat ţânţarii nenorocire. Au venit şi prietenii mei şi mi-au spus să-l las dracu de protest să mă duc acasă. Chiar dacă nu mă mai chemau la minister, cred că tot abandonam.

Nu aţi mâncat nimic în aceste zile?

Ori e grevă ori stai acasă. Cum să mănânc- Nu am gustat nimic. Nu a fost o problemă două zile fără mâncare. Căldura a fost dezastru şi ţânţarii, m-au nenorocit.

Stăteaţi zi şi noapte acolo-

Păi aşa se face greva foamei, şi ziua şi noaptea. Mănânci noaptea ca musulmanii, sau cum-!

V-aţi simţit rău?

Da, în ultima perioadă. Dacă era să nu mă primească, plecam oricum. Nu mai puteam de cald. Nu-mi era rău de foame, ci de cald. A fost îngrozitor în faţa Parlamentului, între betoanele alea, am zis că mor nu altceva.

E adevărat că veneau străinii să vă facă poze?

Îmi făceau poze mie, nu făceau poze cu mine. Nu înţelegeam ce spuneau, că nu erau români. Cred că cehi erau, polonezi, că nu înţelegeam ce spun.

Cu ce v-aţi întors, pentru că spuneaţi că nu mai aveţi bani?

Păi am prieteni în Bucureşti, pot să stau la ei şi cinci ani de zile, pentru că mă ştiu de mult, am trăit o viaţă cu ei. De fapt ei m-au şi ajutat. Îmi aduceau apă să fac baie să mă spăl că nu mai puteam de cald.

A venit cineva la dumneavoastră să vă întrebe cum vă simţiţi-

Da. Au venit maşinile salvării şi îmi luau glicemia permanent, pentru că eu sunt şi diabetic.

Ce aţi rezolvat-

M-a primit ministrul secretar de stat în Ministerul Justiţiei, căruia i-am spus doleanţele pe care le-am avut în privinţa justiţiei, în privinţa lui Bucurescu, a poliţiei de la Târgu Jiu, care-i acoperă lui toate faptele. Am făcut şi un memoriu şi a zis să aştept răspunsul. Am considerat că trebuie să merg personal să vorbesc cu ei, pentru că prin adrese nu rezolvam nimic.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: