„Răniţii” ligii întâi

Pandurii sunt „răniţii” ligii întâi! Au pierdut nu mai puţin de 6 titulari de la începutul sezonului şi au adus numai unul în schimb. Pandurii pot să-şi ia astfel gândul de la visele europene la fix 50 de ani de la înfiinţarea clubului. Singura pierdere calculată a lui Grigoraş a fost cea a lui Chiricheş. Accidentările lui Pleaşcă, Băcilă şi Rusu sau plecările lui Vranjes şi Stromajer nu erau însă prevăzute în planul antrenorului. Dintre primele 6 echipe din liga întâi, Pandurii a avut cel mai mult de suferit la acest capitol. Toţi ceilalţi adversari s-au întărit serios în pauza de iarnă. „E clar că am pierdut mulți jucători și e clar că echipa e mult slăbită față de anul trecut. Că vom reuși într-un timp mai scurt să ne repunem pe picioare și să redevenim o echipă puternică, e foarte posibil, dar, deocamdată, trebuie să admitem și să recunoaștem că Pandurii a pierdut câteva piese de bază, câteva automatisme. Mă așteptam să plece un singur jucător, doar Chiricheș, dar diferite motive au dus la despărțirea de alți doi jucători, de accidentarea lui Adi Rusu, plus cele vechi, Băcilă și Pleașcă. E vorba de jucători care, unii dintre ei erau la echipa națională, unii crescuseră foarte mult în valoare. Nu întâmplător, cei trei au plecat la Steaua, CFR Cluj și Oțelul Galați. Campioana și celelalte două echipe care se bat pentru campionat”, e de părere Grigoraş.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: