1-1 în procesul dintre Iliescu şi CE Rovinari

Atunci când credea mai mult ca niciodată ca procesul pe care îl are pe rol de vreo doi ani este ca şi finalizat, fostul director comercial Gheorghe Iliescu de la Complexul Energetic Rovinari a aflat că, de fapt, cererea sa de repunere în funcţie se va rejudeca pentru a treia oară la Tribunalul Gorj. Curtea de Apel Craiova este cea care a întors din nou lucrurile "la origini", decizia de acum complicând şi mai mult lucrurile pentru că procesele de acest gen sunt relativ "uşoare", numai că, în cazul de faţă, greul de abia începe.

În foarte puţine cuvinte, Curtea de Apel a casat sentinţa anterioară a Tribunalului Gorj şi a dispus reluarea procesului spre rejudecare la instanţa de fond. Instanţa de la Craiova a mai întors de două ori dosarul la Târgu Jiu, scorul fiind până acum 1 -1. Decizii similare au mai fost luate de două ori în acest proces, Iliescu judecându-se cu unitatea la care a fost director încă din anul 2008. El a fost atunci demis de către fostul director general Laurenţiu Ciurel, deşi se afla în concediu medical. Fostul director comercial a contestat în anul 2008 decizia la Tribunalul Gorj, unde după opt termene şi trei amânări în pronunţarea sentinţei, instanţa a decis că decizia directorului general a fost legală. Iliescu a contestat hotărârea la Curtea de Apel Craiova, care, în urmă cu un an, a dispus rejudecarea procesului la Tribunalul Gorj, acesta obţinând apoi câştig de cauză la instanţa de la Târgu Jiu.

Iliescu:Sper să nu mi se facă dreptate ca lui Ţundrea

Magistraţii au decis în toamna anului trecut ca el să fie reangajat pe post şi să îi fie plătite şi drepturile salariale de care ar fi beneficiat în perioada în care nu a fost pe funcţie. În urma acestei decizii, Iliescu a devenit consilier al directorului general al CE Rovinari, postul de director comercial nemaiexistând. Complexul Energetic a atacat însă hotărârea cu recurs, iar acum Curtea de Apel a dispus rejudecarea procesului la Târgu Jiu, Gheorghe Iliescu precizând că nu ştie ce să mai creadă.

"Oricum este un proces extrem de lung şi nu ştiu dacă vor mai exista în cele din urmă magistraţi la Tribunalul Gorj care să se pronunţe în acest dosar pentru că deja sunt două sentinţe pronunţate şi amândouă se bat cap în cap. Sunt revoltat pe situaţia creată, dar asta e situaţia, merg mai departe. Tot ce sper este să nu ajung să mi se facă dreptate ca lui Marcel Ţundrea, că, aţi văzut, bietul om a murit şi l-au găsit nevinovat de abia după aceea. Eu sper să apuc să trăiesc şi să văd sfârşitul acestei judecăţi pentru că aproape nu mai înţeleg cum de e posibil ca decizia să se schimbe aşa de la o instanţă la alta", afirmă Iliescu.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: