A părăsit locul accidentului
Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că şoferul unei autoutilitare, în timp ce efectua manevra de întoarcere, a tamponat un autoturism parcat, după care a părăsit locul accidentului.
La scurt timp, poliţiştii l-au depistat pe conducătorul auto implicat în tamponare, acesta fiind identificat în persoana lui Viorel N., de 49 ani, din municipiul Motru.
Bărbatul în cauză a fost condus la sediul poliţiei. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că acesta avea permisul de conducere suspendat. Fiind testat cu aparatul etilotest, Viorel N. a prezentat o concentraţie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii l-au condus pe Viorel N. la unitatea medicală din localitate, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având exercitarea dreptului de conducere suspendată şi o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Biroul de Presă IPJ Gorj
Vizualizări: 105
Distribuie Trimite pe WhatsApp