ACS Viitorul Târgu Jiu s-a apropiat de podium

ACS Viitorul a reuşit din nou o surpriză în meciul din etapa intermediară de meircuri, reuşind să învingă, la Severin, una dintre pretendentele la promovare. Echipa lui Cristian Lupuţ a învins şi Campionii FC Argeş, după ce anterior trecuse surprinzător şi de Rapid, o altă candidată la promovare.

Formată în vară din fuziunea loturilor echipelor Luceafărul Oradea şi ACS Energeticianul, ACS Viitorul Târgu Jiu, fosta ACS Energeticianul, fostă ACS Şirineasa, începe să arate precum o formaţie cu pretenţii la locurile fruntaşe în Liga 2. În etapa a 12-a, prima intermediară a sezonului, echipa pregătită de Cristian Lupuţ a dispus cu 2-1 de Campionii FC Argeş şi a bifat a treia victorie consecutivă, după cele cu CSM Reşiţa (7-1) şi Farul Constanţa (2-1).

Meciul de la Severin s-a încheiat cu scorul de 2-1, iar după acest succes ACS Viitorul se află, după 12 etape, pe locul 5, cu 20 puncte, la fel câte au UTA şi Rapid, echipe situate pe locurile 3, respectiv 4, arădenii şi bucureştenii având însă mai puţine meciuri jucate. ”Mă bucur pentru rezultat, deşi am scârţâit puţin. E al doilea joc consecutiv în care luăm gol din faze fixe, dar, una peste alta, felicit jucătorii pentru atitudine, pentru dăruire, pentru modul în care au abordat jocul, fiindcă au fost exemplari. Începem să avem consistenţă, dar nu mă interesează podiumul. Sper să nu ne fie rău la înălţime. E foarte important să gestionezi aceste situaţii”, a declarat Cristian Lupuţ, la finalul partidei de la Drobeta Turnu Severin.

Acesta speră ca echipa sa să continue, la Buzău, şirul victoriilor, deşi nu va putea conta, din nou, la Vlad Rusu, care s-a reaccidentat. ”Vom merge şi la Buzău să câştigăm. Voi miza pe prospeţime pentru că vor intra pe teren şi cei care nu au evoluat, sau care au jucat mai puţin, cu FC Argeş. Campionatul este deschis oricărui rezultat. De exemplu, noi am câştigat cu 7-1 la Reşiţa, Gloria a pierdut acum cu 2-1 la Reşiţa. Din păcate, Vlad Rusu s-a reaccidentat, dar mai am încă trei atacanţi de mare valoare. Avem un lot echilibrat, iar rezulatele încep să se vadă”, a precizat Lupuţ.

În etapa următoare a Ligii 2, ACS Viitorul joacă sâmbătă, de la ora 11:00, la Buzău, cu SCM Gloria, echipă situată pe locul 6, cu 19 puncte, dar cu un meci mai puţin disputat decât trupa lui Cristian Lupuţ.

Vizualizări: 1,195

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: