Admitere la liceu cu recomandare de la profesori

Elevii şi dascălii gorjeni sunt de acord cu propunerea ministrului Educaţiei, aceea ca admiterea la liceu să se facă pe baza unui portofoliu educaţional şi cu recomandare din partea profesorilor. Condiţia ar fi ca aceste recomandări să fie reale.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, vrea pe lângă notele din anii de gimnaziu şi cele de la testarea naţională, elevul să prezinte conducerii liceului pe care îl preferă şi o recomandare din partea profesorilor. Viitorii liceeni sunt de acord cu acest lucru. „E un lucru foarte bun. Directorul unui liceu care vrea să conducă o şcoală unde să fie disciplină va aprecia această idee a celor de la Bucureşti”, a spus Maria, elevă a şcolii Generale „Alexandru Ştefulescu” din Târgu Jiu. Dascălii au şi ei aceeaşi părere. „Profesorii sunt cei mai în măsură să îşi dea cu părerea despre competenţele fiecărui elev, e o schimbare în bine”, a spus Maria Frântu profesor de Limba şi Literatura Română la Şcoala Generală „Alexandru Ştefulescu” din Târgu Jiu.

 „Recomandările din partea profesorilor sunt bine venite cu condiţia ca ele să fie reale, să reflecte într-adevăr calitatea elevului pe perioada şcolarizării”, a spus Dorin Taşcău, directorul Colegiului „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: