Adolescentul mondial pe nume Rusia

Teoretic, nu e nimic în neregulă cu adolescenţii. Adică bineînţeles că pubertatea e un lucru nasol, dar omenirea a fost de acord să nu facă mare caz din cauza problemelor de comportament care apar în timpul ei, pentru că e ceva trecător şi care nu poate fi evitat sau tratat. Aşadar, adolescenţii NU sunt ok, dar toleranţa la tâmpeniile lor este cât se poate de ridicată; lumea îi înţelege şi nu se supără pe ei, că deh.

Când problema cu adolescenţa se manifestă însă la nivel cel mai înalt, statal şi diplomatic, oamenilor le vine ceva mai greu să accepte toate stupizeniile pe care le implică pubertatea. Rusia este foarte geloasă pe statutul de jandarm mondial autoasumat de SUA, dar care ulterior a fost recunoscut şi de alte state, în general de către cele din NATO, dar şi de unele care şi-ar dori să fie în NATO. Putin încearcă să spună ”hei, staţi! Și noi suntem o mare putere!”, dar pentru că pe el nu-l cred pe cuvânt, e nevoie să le demonstreze asta. Și cum le-a demonstrat-o? Păi, cu o nesfârșită serie de provocări la adresa vecinilor, unele chiar materializate într-o cucerire ca la carte, de secol XX, în Ucraina. E drept, Ucraina nu era în NATO. Țeapa ei. Rusia a intrat peste ei, a ocupat niște teritoriu și a dat măsura frustrărilor explicând simplu: ”Când fac americanii la fel, spuneți că aduc democrația. Ei bine, am adus și noi democrația în Crimeea.”

Dar ruşii şi-au continuat atitudinea adolescentină cumva specifică unui preşedinte care se pozează călare pe urși, hrănind rechini sau vânând tigri, și în relaţia cu ţările din NATO. Or, NATO le-a pus în vedere de nenumărate ori că această atitudine este riscantă și că răbdarea lor este limitată, cu atât mai mult cu cât păreau niște fraieri lipsiți de sânge-n instalație din moment ce nu răspundeau deloc. Dar rușii au jucat tare, la bluf, ca la poker. Au început cu fosta colonie Estonia, pe care au tachinat-o și au atacat-o în toate felurile posibile (de la tăierea relațiilor economice până la atacuri cibernetice) după aderarea acesteia la NATO. Au continuat cu o altă victimă preferată a URSS, Finalda. Cucerită și răscucerită, aceasta a avut și ea de suferit din cauza atitudinii de bătăuș mondial a lui Putin. Cam la fel a făcut cu Irlanda, Danemarca și, în mai multe rânduri, cu Turcia. Rusia a împuns cu un băț fiecare dintre aceste țări, enervându-le și înghiontindu-le, apoi râzând ca proasta. Doar că turcii sunt totuși a doua țară din NATO după SUA, ca nivel militar. Așa că turcii le-au luat bățul (a se citi avionul) și l-au rupt. Acum, rușii nu mai râd. Acum, rușii zic că a fost un atac murdar, ”un cuțit înfipt în spate din partea aliaților”, cum l-a catalogat însuși președintele Putin. Sigur că nimeni nu îi ia în serios și că își continuă logica adolescentină de tratarea a unei chestiuni atât de serioase precum siguranța și pacea mondială. Dar nu este deloc un precedent liniștitor.

În continuare, văd doar două posibile continuări ale situației: ori Rusia se maturizează și încetează să-și caute harță cu toată lumea, ori va exista o harță. Și o harță între Rusia și NATO ar fi suficient de mare încât să fie nevoie să ne căutăm altă planetă. Dar, stați! Altă planetă nu există. Ghinion. Ar fi chiar culmea ca Iliescu să moară fix de sfârșitul lumii.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: