Afişajul lui Băsescu privind referendumul, declarat legal

Decizia Biroului Electoral Judeţean Gorj privind îndepărtarea afişelor lui Traian Băsescu care au referiri la referendum nu mai este valabilă. Biroul Electoral Central a decis ieri că acest tip de afişaj este perfect legal şi a desfiinţat decizia BEJ de acum câteva zile.

BEC a admis nouă contestaţii ale organizaţiilor locale ale PDL, care au solicitat desfiinţarea hotărârilor Birourilor Electorale Judeţene de îndepărtare a afişelor şi panourilor electorale ale lui Traian Băsescu privind referendumul. Birourile Electorale Judeţene din Gorj, Neamţ, Giurgiu, Vâlcea, Suceava, Timiş, Vaslui, Argeş, şi cel din sectorul 3 din Bucureşti au decis în urma solicitărilor fie ale PSD+PC, fie ale PNL, să dispună îndepărtarea panourilor electorale reprezentându-l pe Traian Băsescu şi având mesaje referitoare la referendum, în condiţiile în care actualul şef al statului este şi candidat la alegerile prezidenţiale.

Contestaţiile organizaţiilor PDL au fost admise de BEC şi s-a dispus desfiinţarea hotărârilor iniţiale.

Probleme şi cu afişajul PSD la Târgu Jiu

Şi afişajul lui Mircea Geaonă este contestat la Târgu Jiu. Preşedintele PRM Gorj, Ion Fugaru, s-a declarat revoltat de faptul că toate staţiile de troleibuz sunt ticsite de afişele cu Mircea Geoană. Acesta i-a cerut primarului Florin Cârciumaru, care este şi preşedinte al PSD Gorj, să spună la dispoziţia publicului contractul în baza căruia s-a făcut acest afişaj. În caz contrar, Fugaru a ameninţat că va lipi afişe cu candidatul PRM, Corneliu Vadim Tudor, peste afişele cu Geoană.

Cum staţiile aparţin Transloc, societate din subordinea Primăriei Târgu Jiu, conducerea acesteia a explicat ieri că panourile publicitare din staţii sunt administrate de Euromedia. „Aceste panouri nu aparţin societăţii Transloc, ci firmei Euromedia, cea care a făcut şi contractul la nivel naţional cu un anumit partid pentru afişajul electoral din această perioadă. Din acest motiv, reprezentanţii Transloc doresc să se delimiteze de acuzele politice şi sugerează tuturor celor interesaţi să se adreseze Euromedia pentru clarificări”.

Cum Euromedia este o firmă privată, nu are obligaţia de a pune la dispoziţia politicienilor date privind contractele pe care le are. Este de remarcat însă că toate staţiile de autobuz din Târgu Jiu sunt ticsite cu afişe roşii, nu numai cele administrate de Euromedia.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: