Agenţiile de turism, fără clienţi de Paşti

Gorjenii preferă să petreacă Sărbătorile Pascale în sânul familiei, prea puțini fiind cei care se avântă în această perioadă în excursii în țară sau în străinătate. Cele care au avut de suferit din această cauză sunt agențiile de turism, care au înregistrat în această perioadă o scădere semnificativă a cererilor de vacanțe în comparație cu anul anterior. Insula Thassos se află printre preferințele gorjenilor care vor să petreacă Sărbătorile Pascale departe de plaiurile natale. ”În această perioadă agențiile nu au prea vândut multe vacanțe pentru că oamenii preferă să stea acasă. A fost un an foarte delicat din punct de vedere al valorificării vacanțelor în perioada Sărbătorilor Pascale”, spune Laura Dragu, agent de turism în Târgu Jiu. Gorjenii însă nu au stat pe gânduri atunci când a venit vorba de programarea vacanțelor în perioada caldă. De la începutul acestui an tot mai mulți au căutat ofertele din programele ”Litoralul pentru toți” sau ”O săptămână de refacere”. Mulți au ales să achite costul sejurului până pe 31 martie, dată până la care erau în vigoare și anumite reduceri. Stațiunile Covasna, Băile Felix, Vatra Dornei, Olănești sau Căciulata au fost preferate de gorjeni pentru petrecerea timpului liber.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: