Ajutoarele de la UE, ridicate cu bolizi de zeci de mii de euro

Zeci de târgujieni s-au înghesuit ieri să-şi ia ajutoarele de la Uniunea Europeană. Interesant este că aceştia au venit să-şi ia zahărul şi făina cu taxi sau cu limuzine de lux. Reprezentanţii Direcţiei de Protecţie Socială spun că dacă sunt pe listă să primească aceste ajutoare înseamnă că sunt într-o situaţie financiară precară.

Oameni de toate vârstele au stat ore în şir în faţa Direcţiei Publice de Protecţie Socială, printre îmbrânceli şi aglomeraţie pentru a putea ridica faina, pastile făinoase şi biscuiţii, dar în spatele clădirii taxiurile şi maşinile luxoase erau încărcate cu produsele alimentare de la Uniunea Europeană de către alţi beneficiari ai acestui sprijin. Reprezentanţii Direcţiei Publice de Protecţie Socială se sustrag de la orice vină. „Noi doar primim dosarele celor care trebuie să primească acest sprijin de la instituţiile care le întocmesc, Direcţia de Prestaţii Sociale, Casa de Pensii Gorj, Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj şi le înmânăm alimentele beneficiarilor. Nu ştim noi care au maşini scumpe sau nu. Dacă este pe listă, înseamnă că se încadrează şi primeşte”, a precizat Ion Bucică, director adjunct Direcţia de Protecţie socială Gorj.

Ajutoarele s-au dat până la 12

În faţa instituţiei, sute de persoane nemulţumite de modul de împărţire a alimentelor, au stat la cozi interminabile ore în şir pentru a obţine făina, pastele făinoase şi biscuiţii.

Haosul s-a creat şi datorită faptului că alimentele de la UE s-au acordat doar până la ora prânzului. „Sunt bătrână şi bolnavă, aştept de la ora 7 aici şi au trecut 4 ore de când stau pe în îngrămădeala asta. Ar trebui să facă mai multe puncte de distribuire a acestor alimente şi să le acorde şi după ora 12”, a spus Daniela Alvădanei, beneficiară de alimente prin programul Uniunii Europene. Reprezentanţii Direcţiei de Protecţie Socială, susţină că nu pot oferi alimentele decât până la ora prânzului deoarece după aceea trebuie să fie servită masa persoanelor cu nevoi.

În ceea ce priveşte persoanele care îşi permit să cumpere bolizi de zeci de mii de euro şi primesc sprijin prin diferite programe de ajutorare, rămâne de văzut dacă autorităţile se vor sesiza şi să reevalueze situaţia lor.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: