Alcoolicii, puşi să-şi plătească spitalizarea

Zeci de persoane, fie ei tineri sau adulţi, ajung zilnic <-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />la Unitatea de Primiri Urgenţe Târgu Jiu în stare de ebrietate. Cei mai mulţi rămân în îngrijirea medicilor până ce îşi recapătă luciditatea, alţii devin agresivi şi este nevoie de intervenţia forţelor de ordine. Cu toţii însă ar putea fi buni de plată. Cel puţin aşa susţine un proiect de lege aprobat de senat. Îngrijorător este faptul că, potrivit medicilor de la UPU, au apărut tot mai multe cazuri de copii care ajung în comă alcoolică. „Avem foarte, foarte multe persoane care ajung zilnic în comă alcoolică. Cheltuielile cu astfel de persoane sunt semnificative în funcţie de patologia fiecăruia. Cazurile s-au înmulţit cu atât mai mult cu cât în această perioadă au fost foarte multe majorate. Din păcate au fost câteva cazuri şi de copii, unele cu complicaţii, altele fără”, a declarat Liliana Crăciun, medic la UPU Târgu Jiu.

Cu toate acestea, părerea medicilor rămâne rezervată în privinţa noii legi. Aceştia consideră că obligaţia de a-şi plăti spitalizarea nu va stopa în nici un fel numărul de cazuri ba mai mult ar duce la grave fapte antisociale. „Alcoolismul este o boală, persoanele respective trebuie ajutate să nu ajungă la alcoolism nu să plătească. Nu, această lege nu va reduce numărul de alcoolici ci va duce la săvârşirea multor infracţiuni, pentru că va face orice să aibă bani de băutură. Eu înclin mai mult pentru înmulţirea centrelor de alcoolici care să-i ajute, plata spitalizării nu e o soluţie din punctul acesta de vedere ci din punct de vedere al economisirii”, a declarat Liliana Crăciun.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: