Alunecări de teren la Văgiuleşti! Zeci de familii riscă să fie izolate

Zeci de gospodării din comuna Văgiuleşti riscă să rămână izolate din cauza unor alunecări de teren. Este vorba de câteva surpări ce s-au produs de-a lungul drumurilor săteşti din două localităţi ale comunei, Valea Motrului şi Murgileşti. Autorităţile locale au luat măsuri imediate pentru remedierea situaţiei. Administraţia a contractat experţi geologi care să găsească soluţiile optime pentru consolidarea drumurilor.

Ploile din vara şi toamna anului trecut şi zăpada din această iarnă au făcut ca două drumuri săteşti din Văgiuleşti să o ia la vale pe anumite porţiuni. Circa 30 de familii din satele Murgileşti şi Valea Motrului sunt direct afectate de aceste alunecări de teren care cu zi ce trece se accentuează. Autorităţile locale au luat măsuri imediate. La Valea Motrului se va face o deviere temporară a drumului pe un teren al unui localnic astfel încât cetăţenii să poată comunica cu restul comunei, iar la Murgileşti se va amenaja o altă cale de acces dacă alunecarea de teren se va accentua şi mai rău. „Alunecările au apărut în urma ploilor şi intemperiilor din anul 2014 şi acum s-au extins după luarea zăpezii. Au evoluat foarte mult, sunt în două puncte, afectează cele două sate, este riscul izolării unui număr de 10-15 gospodării pe fiecare dintre cele două drumuri. Nu se mai poate face accesul către ele. Sunt în atenţia noastră spre a găsi o soluţie pentru a putea remedia aceste alunecări. În sensul acesta am luat legătura cu o firmă de specialitate şi am comandat un studiu geologic. S-au făcut măsurători, toate etapele care privesc investigaţiile pentru a se putea da o soluţie tehnică şi avem în atenţie ca atât cât dispunem din buget să asigurăm menţinerea accesului către gospodăriile respective”, a declarat Constantin Pîrjol, primarul comunei Văgiuleşti.

Soluţii de moment

La Valea Motrului s-au produs două alunecări de teren. Acolo s-a găsit o soluţie de a devia drumul provizoriu până la readucerea la starea iniţială. Drumul este prevăzut pentru modernizare, studiul de fezabilitate a fost realizat, iar autorităţile vor încerca să obţină anul acesta finanţare din fonduri externe.

La Murgileşti alunecarea s-a produs în apropierea sistemului de gospodărire a apei. Terenul nu permite o deviere a drumului pe porţiunea distrusă. Autorităţile spun că aşteaptă soluţia tehnică pentru remedierea situaţiei. În cazul în care alunecarea va avansa şi nu se va mai putea circula pe drumul respectiv, autorităţile spun că vor pietrui un alt drum care ar putea asigura accesul către locuinţele ce riscă să rămână izolate.

Alunecările au fost raportate autorităţilor judeţene. Până acum nu au fost alocate sumele necesare pentru consolidarea acestor drumuri, tocmai de aceea autorităţile locale vor încerca să rezolve problemele din resurse proprii.

Vizualizări: 214

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: