Amendaţi pentru că şi-au făcut nevoile din mersul maşinii

Poliția se autosesizează din presă cu privire la faptele anti sociale săvârșite de tineri pe străzile din Târgu-Jiu. După ce în mass-media locală a fost prezentat cazul unui tânăr care urinează agăţat de portiera unei maşini care rulează cu viteză pe străzile din municipiu, oamenii legii au trecut la treabă.

Imediat, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului au identificat atât conducătorul auto, în persoana unui tânăr de 22 ani din Târgu-Jiu, cât şi cei doi pasageri în autoturism, alți doi tineri de 22 de ani din municipiu.  Oamenii legii i-au sancţionat contravenţional pe cei trei tineri cu amendă în valoare de 1.000 lei, fiecare pentru săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice.   De asemenea, conducătorul auto a mai fost sancţionat de poliţişti, cu amendă în valoare de 500 lei, şi pentru “pornirea de pe loc a autovehiculului cu uşile deschise...”. Cei trei tineri s-au filmat și au postat pe youtube un video filmat într-o dimineață pe străzile din Târgu-Jiu, când tinerii teribiliști ascultau muzică religioasă la un post de radio de specialitate și s-au plimbat pe străzile municipiului în timp ce unul dintre ei urina agățat de portiera unei mașini. Polițiștilor le-a fost ușor să-i identifice pentru că au filmat și numărul mașinii.

Vizualizări: 186

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: