Amnezia lui Dascălu rupe alianţa PRM-PNG

Alianţa dintre PNG Gorj şi PRM Gorj a ţinut numai două săptămâni. Preşedintele Ion Paliţă, necunoscut peremiştilor, a anunţat ieri că PNG va merge singur în alegeri şi că înţelegerea cu PRM Gorj nu mai este valabilă. Dumitru Dascălu, şeful de la PRM Gorj, nu înţelege de ce a luat această decizie dar recunoaşte că nu au avut vreo discuţie. Paliţă nu a putut să treacă peste întrebarea lui Dascălu: cine e preşedinte la PNG.

Ion Paliţă, preşedintele PNG Gorj, a comentat ieri la Radio Infinit amnezia conducerii PRM Gorj, care avea probleme în a-şi aduce aminte cine e şeful penegiştilor în judeţ. „Am sesizat la Bucureşti că dl Dascălu a spus că PNG nu există în Gorj că nu-l cunoaşte pe Paliţă deşi am făcut campanie împreună pentru europarlamentare. Am stat la masă cu dl Dascălu, în sediul PRM, o lună de zile. Cu tricoul PRM pe mine. Probabil are probleme de memorie, din cauza vârstei“, a spus Paliţă la Radio infinit.

Acesta a spus drept în faţă: nu vrem cu PRM. Ieri, la nivel central, s-a luat decizia ca la Gorj PNG să meargă separat de PRM.

„La nivel naţional a mai avut loc o rundă de negocieri cu PRM şi nu s-a căzut la înţelegere. S-a stabilit o paritate de 1 la 1 şi băieţii s-au umflat puţin şi voiau o paritate de 1 la 3 sau 4. Noi vom avea liste complete în tot judeţul“, a spus Paliţă.

Dumitru Dascălu s-a arătat surprins de decizia lui Paliţă, dar recunoaşte faptul că nu a avut o discuţie cu el până acum, ci mai mult cu membrii PNG.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: