Anchetat pentru ATV-ul neînmatriculat

Un tânăr de 18 ani din Tismana s-a ales cu dosar penal pentru că a ieşit pe uliţa satului Vânăta cu un ATV neînmatriculat. Mihai Popa este domiciliat în Drobeta Turnu Severin, iar la sfârşitul săptămânii trecute a fost depistat de poliţişti în timp ce se plimba pe drumul comunal 125 Vânăta cu ATV-ul neînmatriculat. El este acum acuzat de punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat.  Un alt tânăr, tot de 18 ani şi tot din Tismana, s-a ales şi el cu dosar penal, dar nu pentru că ar fi ieşit la plimbare cu vreun ATV, ci cu o căruţă în care avea circa un metru cub de lemne furate. Acesta a fost descoperit pe drumul principal din oraş, poliţiştii stabilind că lemnele erau de esenţă salcâm, şi fuseseră furate de pe izlazul comunal din localitate. Tânărul este anchetat pentru tăiere ilegală şi furt de material lemnos.

Cu aceeaşi cantitate de lemn, tot de esenţă salcâm, au fost depistaţi şi doi tineri din Stejari, care, de asemenea, foloseau o căruţă pentru a căra lemnele furate. Cu dosar penal s-a ales şi un bărbat de 57 de ani din Rovinari, care avea o autoutilitară plină cu lemne, pe care le transporta fără a avea licenţă, lucru care este ilegal. Pentru nerespectarea regimului transportului rutier public s-a ales cu dosar penal şi un craiovean de 34 de ani, care a fost depistat la Glogova în timp ce transporta lemne cu un camion.

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: