Andrieş: Principalul meu obiectiv este să fiu sănătos

Handbaliştii de la Energia trebuie să bată, sâmbătă, cu Poli Timişoara. Elevii lui Liviu Andrieş au câştigat un singur meci în şase etape. Tehnicianul este de acord că evoluţia echipei lasă de dorit, dar spune că sunt probleme de lot. Chiar şi cu această lipsă de rezultate, Andrieş nu ase teme de o eventuală destituire.

Pentru Liviu Andrieş marea problemă înaintea meciului cu Poli Timişoara rămâne recuperare jucătorilor accidentaţi. Dacă pe Mota nu se poate miza, Andrieş speră ca până la ora meciului să se poată baza pe Dinescu, Apolzan şi chiar pe Sifre Flores. Apolzan are nevoie de operaţie, dar dacă joacă nu se poate întâmpla nimic grav, dar are un chist pe tibia piciorului drept care-i provoacă mari dureri şi abia poate să meargă.  “Problema noastră în vederea meciului cu Timişoara este recuperarea jucătorilor accidentaţi. Vom vedea pe cine putem să recuperăm din cei patru accidentaţi. Vom vedea la ora jocului”, spune el. ”Nu trebuie să ne gândim la alt rezultat decât victoria. Suntem obligaţi să câştigăm”, mai spune Andrieş.

Liviu Andrieş afirmă că asupra băncii tehnice nu există decât presiunea rezultatelor. ”Este presiunea rezultatelor. Alte presiuni nu sunt, din câte ştiu eu. Antrenorul este ţinut de rezultate, iar în momentul în care nu sunt rezultate, atunci principalul vinovat este antrenorul, dar nu mă tem. Principalul meu obiectiv este să fiu sănătos, în rest asta este viaţa antrenorului: ai rezultate, eşti bine, nu ai rezultate, apar problemele. Cum e normal şi firesc apar şi contestatarii. Dar din ce avem la dispoziţie se pare că antrenorul e de vină”, a spus Andrieş.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: