Angajații de la Transfuzii amenință cu proteste

Angajații Centrului de Transfuzii din Târgu Jiu amenință cu proteste. Susțin că muncesc prea mult în comparație cu banii pe care îi primesc. În plus, niciun salariat nu beneficiază de vreun spor. Asta deși lucrează cu sânge care, de multe ori, este infectat cu microbi periculoși.

În cazul în care vocea lor nu va fi ascultată, angajații de la Transfuzii amenință cu proteste. Singurul medic al instituției nu a mai plecat în concediu de trei ani pentru că nu are cine îl înlocui. “Cu personalul, ca întotdeauna, subnormat. Ne-am făcut calcule. Sunt niște legi. În funcție de recolta de sânge, trebuie să avem un anumit număr de personal. Lucrăm unul pentru cinci, șase persoane. Eu nu mi-am făcut concediul de trei ani fiindcă nu am un alt medic care să-mi preia locul. Despre noi, nu se prea știe. Suntem o unitate mică, dar o instituție medicală vitală, pentru că nu se pot efectua intervenții chirurgicale fără sângele pe care noi îl livrăm de aici în fiecare zi”, a explicat Nicoleta Cătuțoiu, directorul Centrului de Transfuzie din Târgu Jiu.

În plus, niciunul dintre cei șapte angajați ai Centrului nu primește vreun spor. „Nu e personal. Nu luăm sporuri. Angajații noștri muncesc cu sângele infectat cu atâția microbi. Ei nu primesc niciun fel de spor. Mereu există viruși. Se lucrează cu HIV, cu SIDA, însă angajatele noastre nu au niciun fel de spor. Avem doar șase asistenți medicali”, a mai declarat Nicoleta Cătuțoiu la Tele 3. (M.M.)

Vizualizări: 776

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: