În general, nu sunt dintre aceia care cred că ignoranţa este bună. Cred, în schimb, că te poate face fericit. În lumea asta defectă şi crudă, nu e niciodată o idee bună să afli lucruri noi, dacă ţii la sănătatea ta psihică şi la relativa pace interioară. În România este cu atât mai greu. E bine, totuşi, să înfrunţi părţile nasoale, greutăţile, temerile. Dar, câteodată, şi cel mai posomorât burete informaţional are nevoie să lase avalanşa de informaţii să treacă pe lângă el şi să uite. În afara celor cinci texte săptămânale pe care le scriu aici, m-am îndepărtat aproape complet de presă. Am mai spus-o, mi se pare că să lucrezi în presa centrală din România e umilitor şi inutil, Don Quijote însuşi ar fi lăsat-o baltă după un an, darămite după 10, cât riscam să împlinesc eu. De îndată ce m-am îndepărtat de presă, am renunţat la obiceiul de a mai citi ştirile în fiecare zi. Şi ce bine mi-a fost! Când câte un eveniment straniu sau scandalos din ţărişoară îmi ajungea la urechi, strâmbam doar din nas, ca la o veste venită de departe, de pe nişte meleaguri cu care mă bucur că nu am nimic în comun.

Liniştit şi cu bateriile încărcate, am zis că nu se poate întâmpla nimic rău dacă mă uit la Antena 3 joi (parcă) seara. N-aş fi făcut-o, dar mi-a atras atenţia că Gâdea vorbea în engleza lui de preot de ţară. Îl avea invitat pe unul dintre cei 58 (sau aşa ceva) de copii ai lui Julio Iglesias, pe care îl chema, cum credeţi? Julio Iglesias! Deci nu, nu pe Enrique, aparent şi Julio ăsta juniorul (băiat frumos, model cică, care la 42 de ani arată de 28) se produce pe scenă şi urma să cânte la Bucureşti şi Cluj. Ca orice interviu al lui Gâdea (în special acelea cu străini), şi acesta a fost un festival de gafe, o mizerie jurnalistică, un scandal aşteptând să se întâmple. Dar finalul a depăşit chiar şi cele mai joase așteptări pe care le aveam de la personaj. Întrebându-l pe Julio ăla micul dacă ar vrea să-l învețe ceva în română, Gâdea s-a distrat cum face un gherţoi român cu un străin pe care-l prinde pe stradă (ştiţi voi, genul ăla de mârlani care îi pun pe străini să reproducă înjurături și apoi se amuză copios): l-a pus să zică ”Antena 3 e aici” şi ”Jos Băsescu!” fără să-i explice și ce înseamnă (pica, aşadar, explicaţia oficială, cea cu ”hai să te învăţ ceva în română”), apoi s-a hăhăit ca un imbecil când l-a auzit pe omul de bună credinţă, care nici măcar nu ştia că e pus să reproducă nume proprii, repetând ca atare. Cum era de aşteptat, imediat după petrecerea odioşeniei, Julio Iglesias tatăl a luat poziţie pe pagina lui oficială împotriva mârlăniei jegului român adulat de pensionari (ăia care sperăm cu toţii să moară mai repede), spunând că ce a făcut prezentatorul din România (iată, cum ne face Antena 3 cinste peste hotare) este un ”gest incalificabil”.

După acel final de interviu am închis televizorul şi mi-am jurat să nu-l mai deschid măcar pentru câteva zile. Aşa am şi făcut. Am văzut pe internet, în schimb, reacţiile dezgustate provocate de mârlănescul eveniment. Mi-a fost de ajuns ca să retrăiesc şi eu scârba pe care am simţit-o atunci. Antena 3 e aici, într-adevăr. Întrebarea eternă este: noi de ce suntem în acelaşi loc?