Aproximativ 700 de copii din Gorj, în tabăra la mare

Aproximativ 700 de copii din Gorj vor pleca în vacanţa de vară în tabără pe litoral. Un elev va plăti între 70-80 de lei/zi pentru cazare şi masă, plus cheltuielile de transport, în staţiuni precum Costineşti, Eforie Sud sau 2 Mai. Primele serii vor pleca la începutul lunii iulie. Pe lângă elevii pentru care părinţii vor plăti câte o săptămână pe litoral, vor avea posibilitatea să se relaxeze şi copiii instituţionalizaţi. Potrivit conducerii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, peste 50 de copii aflaţi în sistemele de protecţie socială vor pleca gratuit la mare. ”Anul acesta nu vor mai pleca gratuit în tabără pe litoral copiii care provin din familii nevoiaşe, taberele sociale fiind organizate pentru copiii instituţionalizaţi. La nivelul judeţului, din cei 106 copii instituţionalizaţi, 53 vor merge la mare. Selecţia o va face Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, unul din criterii fiind media la învăţătura obţinută în anul şcolar trecut”, a declarat Horaţiu Gorun, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret.

Vizualizări: 179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: