Artistul și omul, opera și gunoiul

Oricât de cinic și de obiectiv aș fi, mi se pare nedrept și greșit să separi opera de viața privată, artistul de individ. Sigur, toți oamenii au defecte, iar artiștii sunt cumva predispuși câtorva. Dar nu vanitatea, egoismul sau lipsa de empatie ne pot face, după mine, să aruncăm munca unui autor la gunoi. Sunt, totuși, câteva lucruri de neiertat. De pildă, eu nu-l voi putea privi niciodată pe Adrian Păunescu ca pe un poet, pentru că a fost un gunoi. E o prejudecată? Nu cred. Artistul și omul trebuie să fie într-o armonie, într-o concordanță. De aceea, un gunoi de om nu poate fi decât un gunoi profesional.

După 20 de ani de tăcere (deși primele acuzații au fost făcute în 1993) fiica adoptivă a lui Woody Allen a vorbit despre abuzurile sexuale repetate, aproape zilnice, la care a fost supusă de regizor încă de când avea 5 ani. Scrisoarea începe brutal și bântuitor: ”Care este filmul vostru preferat de Woody Allen? Înainte să răspundeți, ar trebui să știți: când aveam șapte ani, Woody Allen m-a luat de mâna și m-a dus într-o cămăruță de la etajul doi al casei noastre. Mi-a spus să mă întind pe burtă și să mă joc cu trenulețul electric al fratelui meu. Apoi m-a violat. Vorbea cu mine în timp ce o făcea, șoptindu-mi că sunt o fată cuminte, că acela era secretul nostru și că atunci când voi fi mare voi merge la Paris și voi fi vedetă în filmele sale. Îmi amintesc că mă holbam la trenul acela de jucărie, încercam să mă concentrez la el ca să nu accept ce se întâmplă cu adevărat. Nici în ziua de azi nu mă pot uita la trenulețe de jucărie.”

Acuzațiile împotriva lui Woody Allen sunt cu atât mai credibile cu cât chiar nevasta sa de la acea vreme, Mia Farrow, este convinsă de veridicitatea lor. Mai mult, recent, regizorul s-a căsătorit cu o altă fiică vitregă de-a sa. Chiar dacă de data asta a fost consimțământ între doi adulți, nu poți să nu sesizezi un obicei aici.

Am mai spus-o în repetate rânduri: să abuzezi de ființe lipsite de apărare este extrem de grav. Dar să abuzezi de ființe fără apărare care au încredere în tine, care se așteaptă să le protejezi, asta e de neiertat. De aceea, Woody Allen e pasibil, în codul meu penal, de pedeapsa capitală pe care o merită violatorii de copii și ucigașii de animale: un glonț în ceafă, fără cea mai mică remușcare. Woody Allen să se roage la Vechiul Testament să nu am un pistol la mine data viitoare când o să dăm nas în nas, în piață la Gorjului.

Vizualizări: 182

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: