Atentat sinucigaș cu țară

Coreea de Nord pare chiar serioasă, de data asta, în nebunia ei. Și-a masat toate rachetele (vreo paișpe, sau câte or avea) la granița cu Sudul și se pregătesc de atac. Cum au dus rachetele acolo, Dumnezeu știe. Probabil cu un căruț de butelii. Gestul beligerant pare cu atât mai inexplicabil cu cât Coreea de Nord tocmai a fost părăsită și de ultimul său aliat serios, China. Aceasta a votat împotriva Nordului în Consiliul de Securitate al ONU de pe 7 martie, lăsându-l practic în fundul gol în fața unei lumi întregi.

Faptul că SUA a luat de data asta în serios amenințările și a trimis în zonă două dintre vasele militare de ultimă generație, echipate cu tot ce le trebuie pentru un război serios, ne poate face să credem că, într-adevăr, războiul va izbucni. Va fi, probabil, scurt, dar cu energia nucleară un război scurt poate însemna o convalescență lungă. Conform standardelor experților militari, e pentru prima dată după Războiul Rece când se trece ”linia roșie”, punctul critic în care reprezentanții marilor puteri stau, la propriu aproape, cu degetele pe butoanele roșii. Și, deși se estimează că nord coreenii au tehnologia necesară pentru a lansa rachete la cel mult câteva mii de kilometri, potențialul atomic este foarte îngrijorător chiar și în aceste condiții, ținând cont că Seulul este, față de granița cu Coreea de Nord, cam la aceeași distanță ca Motrul față de Târgu Jiu.

Cu o populație înfometată și disperată, în urma boicotării cvasigenerale din partea tuturor statelor importante, gesturile Coreei de Nord par unele periculos de iraționale și pot duce, spun aceiași specialiști, la instaurarea unei dictaturi militare în regiune. Poate că ar fi mai indicat să nu ne bazăm doar pe faptul că Phenianul va fi anihilat prin împușcarea vâslașilor care le propulsează submarinul atomic.

Vizualizări: 188

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: