Atenţie! Peste o mie de cazuri de viroze respiratorii

Sute de persoane au ajuns la medic cu o stare de sănătate proastă şi în urma investigaţiilor au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii. Mulţi dintre ei au primit un tratament pe care l-au urmat la domiciliului. Cei mai afectaţi au fost copiii. Numărul cazurilor de viroze a crescut de la o săptămână la alta cu peste 100 de persoane care au contactat această afecţiune. „Numărul cazurilor de viroze respiratorii au crescut de la o săptămână la alte cu peste 100 de cazuri. Cei mai mulţi dintre pacienţii diagnosticaţi cu această afecţiune sunt copii cu vârste între 1 şi 15 ani. Aceştia sunt mai expuşi pentru că sunt în colectivităţi şi nu ştiu cum să se ferească”, a declarat Elena Piţian, purtător de cuvânt DSP Gorj.

Medicii le recomandă părinţilor care observă la copii simptome specifice virozei respiratorii să se prezinte de urgenţă la medic şi să nu le administreze micuţilor tratament acasă. „Vreau să le atrag atenţia părinţilor să nu le administreze copiilor tratament fără a consulta în prealabil un medic. Majoritatea le dau antibiotice, iar acestea nu sunt recomandate în cazul unei viroze respiratorii”, spune Maria Popescu, medic pediatru.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: