Au furat bare de fier vechi

Doi rovinăreni de 21 respectiv 27 de ani au fost prinși în flagrant în municipiul Târgu-Jiu după ce au sustras 32 bare de fier striat de aproximativ 6 metri fiecare de la o fundaţie a unui imobil aflat în lucru. Fierul furat l-au încărcat în autoturismul unuia dintre suspecți şi urmau să-l transporte acasă.  Suspecții au fost depistați de  o patrulă mixtă de siguranţă publică formată dintr-un polițist și un jandarm. Și polițiștii din Târgu Cărbunești, în timp ce efectuau serviciul de patrulare în zona Exploatării Miniere Seciuri, de pe raza comunei Prigoria, au prins în flagrant  doi târgujieni de 22 respectiv 20  de ani, în timp ce tăiau mai multe bare din fier striat de la stâlpii de susţinere ai terasamentului căii ferate uzinale aparţinând Exploatării Miniere Seciuri. S-a luat legătura cu reprezentanţii unităţii păgubite care au preluat materialul feros, prejudiciul cauzat urmând a fi stabilit ulterior. În cele două cauze a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: