Au furat grilajele de la ferestrele unui apartament

Mai mulţi minori din Rovinari au fost prinşi de poliţişti încercând să valorifice obiecte din fier furate. Ambele cazuri au fost identificate pe 5 martie. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari au depistat doi minori, de 14 şi respectiv 15 ani, ambii din localitate, în timp ce încercau să valorifice la un centru de colectare a deşeurilor feroase, un număr de 6 suporţi metalici reglabili. Din primele acte premergătoare efectuate, poliţiştii au constatat că cei doi minori au sustras suporţii metalici, în noaptea de 4 spre 5 martie a.c., de la o clădire aflată în construcţie, situată pe str. Tineretului din oraşul Rovinari“, se arată pe nota de presă a Poliţiei. Bunurile evaluate la suma de  600 lei, au fost restituite părţii vătămate.  

La aceeaşi dată, oamenii legii au depistat doi alţi doi minori, ambii în vârstă de 14 ani, din Rovinari, transportând cu ajutorul unui cărucior, un grilaj din fier.

Din verificări a rezultat că cei doi copii, împreună cu alţi trei minori cu vârste de 15 şi respectiv 16 ani, în noaptea de 4 spre 5 martie au sustras de la ferestrele unui imobil situat pe strada Păcii, 4 grilaje metalice pe care intenţionau să le valorifice la un centru de colectare a fierului vechi.

Grilajele au fost restituite părţii vătămate. 

În ambele cazuri au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. (M.M.)

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: