Au furat motorină din rezervorul unui TIR

În data de 17.12.2009, ora 01:48, Poliţia oraşului Rovinari a fost sesizată prin SNUAU 112 de Gheorghe P., din localitate, despre faptul că persoane necunoscute au sustras motorină dintr-un TIR parcat în cartierul Vârţ şi se deplasează cu un autoturism spre comuna Câlnic. S-a constituit echipa operativă la nivelul subunităţi, care a prins şi identificat suspecţii furtului în persoana numiţilor Daniel S., 20 ani, M.P.L., de 15 ani, ambii din oraşul Bumbeşti-Jiu şi B.C.D., de 17 ani, din municipiul Tg. Jiu. Din cercetările efectuate s-a stabilit că aceştia au sustras 30 litri motorină din rezervorul unui TIR, care era parcat în oraşul Rovinari, cartierul Vîrţ. De asemenea, s-a stabilit că autoturismul cu care se deplasau suspecţii era radiat din circulaţie din data de 09.03.2007. Astfel, numitului Daniel S., de 20 ani, posesor şi conducător al acestui autoturism, i s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autoturism radiat din circulaţie.

         Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea acestora dosarul să fie înaintat cu propuneri legale, unităţii de parchet competente.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: