Au intrat la liceu cu medii sub cinci

Repartizarea computerizată de anul acesta a fost un real succes pentru absolvenţii de clasa a VIII-a care au obţinut la evaluarea naţională o medie mai mică de nota cinci. Este cazul a 48 de elevi din Gorj care au avut şansa să ocupe un loc la liceu chiar dacă rezultatele la învăţătură au fost dezastruoase. Cea mai mică medie cu care s-a putut ocupa un loc în învăţământul liceal din Gorj a fost 3.85.

Şansa elevilor slabi la învăţătură a venit în primul rând din cauza faptului că, la nivelul judeţului, de doi ani de zile, nu mai există şcoli profesionale. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj, cea mai mică notă cu care s-a putut ocupa un loc la liceu a fost de 3.85. Astfel, la repartizarea de anul acesta, 48 de elevi cu note sub cinci vor avea parte de învăţământ liceal. Aceştia vor învăţa în unităţi şcolare din Bârseşti, Tismana, Liceul Auto, Mătăsari, Colegiul Tehnic Nr.2, Ţicleni, Colegiul Naţional „Ion Mincu” şi Roşia Jiu. „Având în vedere că de doi ani nu mai avem şcoli profesionale, pentru a preveni abandonul şcolar, noi am fost nevoiţi să asigurăm locuri pentru toţi absolvenţii de clasa a VIII-a la liceu. Un număr de 48 de elevi au obţinut note sub cinci la evaluare şi au şi prins loc. Oricum mai sunt 380 de locuri libere la care vor avea acces cei care nu au susţinut evaluarea naţională din cauza corigenţelor”, a declarat Ermina Frunzaru, referent ISJ Gorj. Elevii de clasa a VIII-a care au rămas corigenţi vor putea susţine corigenţele în perioada 25-26 august după care vor fi şi ei repartizaţi pe locurile rămase libere.

GHINION

Chiar dacă nu le-a plăcut şcoala măcar au ştiu să-şi completeze fişele de opţiuni şi chiar dacă au luat note de trei au intrat la liceu. Alţii au luat note bune la evaluarea naţională dar au rămas pe dinafară în urma repartizării computerizate. Este vorba despre 35 de elevi. 

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: