Autobuze noi în Târgu Jiu, până la sfârşitul anului

Nu vor fi 15, ci 8 autobuze noi în viitorul apropiat disponibile pentru călătorii cu mijloacele de transport în comun din Târgu Jiu. Autorităţile locale au avizat achiziţionarea a o parte din necesarul de autobuze noi, a căror punere în funcţiune se va face cel mai probabil la începutul anului viitor.

De această dată, licitaţia pentru achiziţionarea de noi autobuze pentru municipiul Târgu Jiu se pare că nu a mai fost contestată, aşa cum s-a întâmplat la ultima tentativă de acest gen. Autorităţile locale anunţă pentru anul în curs achiziţia a doar o parte din autobuzele pentru care au întocmit documentaţia iniţial. „Am aprobat achiziţionarea autobuzelor pentru municipiu cu ceva timp în urmă, dar am fost obligaţi să rectificăm aprobarea veche prin această hotărâre, pentru că furnizorul nu poate livra în acest an decât opt autobuze, urmând ca restul să fie livrate 2014. Sunt autobuze moderne şi am mers pe achiziţionarea de autobuze pe motorină pentru că, dacă ţinem cont de dezvoltarea zonei în partea de sud a oraşului pe activitate comercială, noi suntem obligaţi să înfiinţăm o linie nouă spre Kaufland şi spre viitorul complex comercial”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu.

Dotate cu camere video

Noile mijloace de transport în comun trebuie livrate până la sfârşitul anului de către Anadolu Automobil Rom, societatea care a câştigat licitaţia. Acestea vor fi prevăzute chiar şi cu camere de supraveghere, anunţă conducerea Transloc. „Urmează să fie aduse până pe data de 31 decembrie deoarece, începând cu data de 1 ianuarie, conform normelor UE nu se mai fabrică mijloace de transport în comun euro 5, ci numai euro 6. Sunt autobuze ISUZU, sunt echipate şi dotate cu toate sistemele. În plus, în toate mijloacele de transport vor exista 3 camere de luat vederi, astfel încât să putem şi supraveghea  şi controla traficul şi cursele. Firma care a câştigat licitaţia este societatea Anadolu, de această dată nu au mai fost contestaţii”, a spus Vasile Căilean, directorul Transloc.  

În prezent, Transloc are în dotare 17 troleibuze şi 20 de autobuze, toate funcţionale.

Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: