Avram îşi aşteaptă sentinţa

Gorjeanul acuzat de comiterea crimei pentru care Marcel Ţundrea a făcut 12 ani de închisoare din cei 25 la care fusese condamnat aşteaptă în spatele gratiilor să îşi primească sentinţa. Gheorghe Avram a apărut ieri pentru ultima dată în faţa judecătorului Gheorghe Constantinescu, magistratul urmând să dea un verdict în acest dosar în termenul cel mai scurt. Inculpatul nu a recunoscut nici de această dată faptele pentru care este trimis în judecată, el spunând că nu poate să ia asupra sa o vină a unor lucruri pe care nu le-a comis. El a pledat nevinovat, deşi reprezentanţii Parchetului au invocat inclusiv probe ştiinţifice pentru a obţine o condamnare a acestuia. Avram şi avocatul său au pus la îndoială veridicitatea probelor respective, susţinând că din 1992, când s-a produs crima de la Pojogeni, şi până acum, probele nu au fost păstrate în condiţii intacte, teste de laborator de la începutul anilor 2000 arătând că aşa stau lucrurile. Reprezentanţii Parchetului au menţionat însă că „ştiinţa a progresat” şi că analizele ADN care îl incriminează pe Avram nu pot fi ignorate. Bărbatul a fost extrem de tăcut în boxa acuzaţilor, pledoaria sa de final constând în câteva cuvinte rostite cu nici jumătate de gură.

Verdictul din acest dosar poate fi pronunţat chiar şi azi, dar, la fel de bine, magistratul de caz poate dispune o amânare a pronunţării cu câteva zile. Ancheta în privinţa morţii violente a Mioarei Gherasie, fata de 14 ani din Pojogeni, a fost redeschisă după ce, în 2004, testele ADN l-au găsit nevinovat pe Marcel Ţundrea, la 12 ani de la condamnarea acestuia la puşcărie.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: