Băican consideră că FRF nu a procedat corect

Jucătorul echipei ACS Viitorul Târgu Jiu, Alexandru Băican, nu consideră că FRF a luat o decizie bună când a stabilit să se joace doar meciuri în play-off în Liga 2. Fundaşul din Sălaj crede că echipa pentru care evoluează a fost dezavantajată prin această decizie.

Fundaşul sălăjean al echipei ACS Viitorul consideră că echipa sa a fost dezavantajată de decizia Federaţiei Române de Fotbal cu privire la continuarea sezonului din Liga 2, unde doar primele şase echipe vor reveni pe teren, iar restul vor intra în vacanţă.  Mai erau de jucat 14 etape din acest campionat al ligii secunde, dar Federaţia a decis ca doar primele şase clasate să mai joace într-un play-off de cinci etape, cu înjumătăţirea punctelor, pentru a putea fi desemnate echipele promovate şi cea care va merge la barajul pentru Liga 1. Această decizie aduce nemulţumiri şi în rândul unor echipe aflate de la locul 7 în jos, iar Alexandru Băican consideră că echipa sa a fost una dintre cele dezavantajate. Părerea mea că nu a fost o decizie bună. Trebuia găsită o altă soluţie încât să mai joace câteva meciuri şi echipele de la locul 7 în jos. Noi am fost pe locul 10, dar am avut un meci în minus şi am fost dezavantajaţi. Acum nu avem ce face. Va fi greu, fiindcă vor mai urma cel puţin două luni de pauză până când va începe campionatul următor”, a declarat Alexandru Băican.

Ajuns la Viitorul Târgu Jiu în vara trecută, Alex Băican va continua să joace la gruparea gorjeană şi din sezonul viitor. Fotbalistul de 21 de ani mai are contract cu cei de la Viitorul şi speră să aibă evoluţii şi mai bune în stagiunea următoare: ”Am avut o perioadă de aproape două luni în care am stat din cauza unei accidentări, dar pot spune că sunt mulţumit de ce am reuşit. Echipa mergea bine şi aveam rezultate bune mai ales în retur, dar din păcate a venit această întrerupere care ne-a dat planurile peste cap. Voi rămâne la Viitorul, cu care mai am contract şi sper să avem un campionat mai bun”.

La 21 de ani, Alexandru Băican are deja la activ două sezoane în Liga 2. Sezonul trecut acesta a jucat pentru Luceafărul Oradea, echipă de la care a fost trecut în vara anului 2019 la ACS Viitorul Târgu Jiu.

Vizualizări: 403

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: