Barăcile din ACH, demolate după 14 ani de procese

Iulian Băloi şi fraţii săi vor intra în posesia terenului din ACH până la sfârşitul acestei luni. În zilele următoare, Primăria Târgu Jiu va începe să demoleze barăcile ocupate abuziv, de mai bine de 14 ani, de către foştii angajaţi ai Hidroconstrucţia. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, unii dintre chiriaşi au primit locuinţe sociale, iar alţii au fost depistaţi ca având terenuri şi case în alte localităţi. De aproximativ 8 ani, de când şi-au câştigat drepturile în instanţă, proprietarii terenului au amânat de mai multe ori punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, perioadă în care ei au fost nevoiţi să plătească taxe şi impozite la primărie pentru pământul de care nu s-au putut folosi.

Fraţii Băloi intră în posesia terenul din ACH după 14 ani de procese şi după mai multe termene de amânare a punerii în executare a hotărârii judecătoreşti. În toată această perioadă, zeci de familii au locuit în barăcile din ACH, o parte dintre acestea plătind chirii lunare la primărie. Deşi nu au intrat în posesia terenului nici până în momentul de faţă, proprietarii au fost nevoiţi să plătească, anual, impozite şi taxe pentru pământul de care nu s-au putut folosi. „Din cauza terenului din ACH am umblat 14 ani prin Tribunal. În afară de efortul fizic, este vorba şi de partea financiară. De 8 ani, plătim taxe şi impozite pentru teren. Am avut impozit de 2 miliarde de lei vechi pentru un teren de care nu ne-am putut folosi. În această perioadă, am amânat de mai multe ori punerea în executare a hotărârii judecătoreşti şi demolarea barăcilor pentru ca familiile de acolo să se mute. Am înţeles că unii chiar au case şi terenuri, dar stau în barăcile din ACH.  Nu este normal ca unii să plătească taxe, iar alţii să profite. Noi am înţeles primăria de mai multe ori şi le-am acordat răgaz pentru a putea finaliza locuinţele sociale, însă ei nu ne-au înţeles pe noi cu impozitul. Am fost la doamna directoare de la Direcţia de Taxe şi Impozite şi am rugat-o să ne scutească măcar de penalităţi şi dobânzi, care sunt mai mari decât impozitele, atâta timp cât nu ne folosim de teren, dar ni s-a spus că nu se poate pentru că aşa prevede legea”, a declarat Iulian Băloi.

Barăcile vor fi demolate de primărie

Primăria Târgu Jiu va începe să demoleze barăcile, în câteva zile, concomitent cu mutarea chiriaşilor în locuinţele sociale. Viceprimarul Aurel Popescu spune că o parte din materialele vor fi refolosite la alte lucrări. „Domnul Băloi a dat dovadă de înţelegere faţă de primărie. Este de datoria noastră să-i predăm terenul efectiv. Ca atare, vom începe în aceste zile să demolăm barăci cele 10 barăci, ai căror chiriaşi au primit locuinţe sociale. Vom începe cu baraca numărul 2, iar pe măsură ce oamenii se vor muta vom continua cu celelalte. Toate materialele vor fi duse la depozit, iar cele care vor permite se vor refolosi la alte lucrări. Până la sfârşitul acestei lunii, domnul Băloi va primi o parte din teren”, a declarat Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

Iulian Băloi spune că încă nu s-a decis asupra destinaţiei pe care o va da terenului. „Eu şi fraţii mei nu ne-am hotărât asupra destinaţiei pe care o vom da terenului. Până la sfârşitul lunii octombrie ne aşteptăm să primim suprafaţa de 15.300 mp, iar ulterior, pe măsură ce terenul se eliberează, să intrăm efectiv şi în posesia diferenţei de 2.000 mp”, a precizat Iulian Băloi.

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: