Bătaie şi împuşcături într-o discotecă din Turburea

Nici nu au apucat să ia bine Paştele şi Lumină de la Slujba de Înviere, că s-au şi pus pe scandal în discoteca în care au petrecut până în zori. Nişte tineri veniţi la Turburea şi de la Bărbăteşti şi din Filiaşi nu au avut deloc parte de un „final fericit” la noaptea de pomină pe care şi-o doreau în discotecă, totul încheindu-se cu împuşcături şi scaune rupte în cap.

 

 

\Scandalul din discotecă s-a produs dimineaţa, în jurul orei 5.00, când mai toată lumea pleca spre casă. Un gorjean de-al nostru, de 35 de ani, căruia bărmăniţele din localul respectiv îi cam ştiau de frică, s-a luat la harţă cu un alt individ care, pentru a face faţă situaţiei, a apelat la un prieten de-al său din Filiaşi, de 32 de ani. Lucrurile s-au „rezolvat” repede pentru că doljeanul s-a dus la maşină şi a revenit în local cu un pistol încărcat cu bile din cauciuc. I-a spus patronului să stea potolit şi să nu se amestece, după care, pentru a fi convingător, atras şi două focuri de armă. În tavanul discotecii a rămas o gaură, iar un alt glonţ a ricoşat într-o uşă metalică, fierul fiind îndoit. Ce a urmat apoi e greu de descris în cuvinte. Mai toţi tinerii din discotecă au ieşit afară, în ploaie, iar gorjeanul de 35 de ani a fost luat rău de tot la bătaie. Picioare în gură şi scaune metalice în cap, dar, cu toate acestea, bărbatul a dovedit rezistenţă, ieri umblând pe picioarele sale, e drept, cu două copci în cap.

 

Fuga e mai sănătoasă

 

Când şi-a dat seama ce a făcut, doljeanul şi-a luat prietenul pe care îl „apărase” şi a fugit de la locul faptei, poliţiştii dându-i de urmă un pic mai târziu. „La un moment dat, suspectul A.M. şi-a luat arma nelatală cu bile din cauciuc şi a intrat în discotecă, după persoana cu care a avut acea altercaţie. Aici, suspectul A.M. a  făcut uz de armă, fără drept, trăgând două focuri în plan vertical. În data de 16 aprilie, având în vedere probatoriul administrat în această cauză, poliţiştii au emis pe numele lui A.M., ordonanţă de reţinere pe timp de 24 ore pentru săvârşirea infracţiunilor ultraj contra bunelor moravuri şi uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept”, a menţionat IPJ Gorj într-un comunicat de presă. Dacă va fi găsit vinovat, pistolarul riscă până la cinci ani de închisoare.

Vizualizări: 307

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: