Bătălie pe posturile de recenzori

Bătălie mare pe posturile de recenzori. Doar în Târgu Jiu şi-au depus până acum cererile peste 500 de persoane care vor să participe la Recensământul Populaţiei din octombrie, în condiţiile în care la nivelul judeţului sunt puse la dispoziţie peste 2000 de posturi. Pentru a câştiga 50 lei pe zi, un candidat la un astfel de post trebuie să aibă studii medii, ţinută decentă, scris citeţ şi dicţie bună. Capacitatea de a face calcule simple şi corecte este de asemenea o necesitate.

Peste 2000 de posturi de recenzori sunt puse la dispoziţie la nivelul judeţului Gorj pentru Recensământul Populaţiei din octombrie. Până acum şi-au depus cererile la nivelul Primăriei Târgu Jiu peste 500 de candidaţi, ce vor fi plătiţi cu câte 50 lei pe zi. Solicitările se depun până pe 15 septembrie la comisiile locale de recensământ din fiecare primărie, iar candidaţii vor fi selectaţi de Direcţia Judeţeană de Statistică, iar aceştia vor fi plătiţi de Prefectura Gorj. Pentru a deveni recenzor, o persoană trebuie să aibă vârsta de cel puţin 18 ani şi studii medii, cetăţenie română, ţinută decentă şi limbaj corespunzător, capacitate de a desfăşura activitatea în teren, să fie disponibilă zilnic între orele 08.00-20.00 pe toată durata desfăşurării recensământului, să nu aibă probleme cu dicţia şi să aibă scris citeţ. Cererile  „La nivelul judeţului Gorj s-au constituit 1773 de sectoare deservite de tot atâţia recenzori, 244 de secţii de votare, patru circumscripţii în municipiul Târgu Jiu, cu patru şefi de circumscripţie”, spune Gheorghe Popescu, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Gorj.

Vizite în teren

În perioada 5-9 septembrie se va distribui tot instrumentarul de recensământ direct la primării, după care urmează instruirea în zece centre din judeţ în serii de câte două zile, cuprinzând câte 100 persoane pe serie. „Selectarea personalului se va face pe bază de testare în a doua zi de instruire. Printre cele zece centre se numără Târgu Jiu, Motru, Novaci, Rovinari. În urma recensământului de probă s-a îmbunătăţit instrumentarul din punct de vedere al formatului şi al clarităţii întrebărilor. Pe 19 octombrie o să aibă loc o vizită preliminară în teren, ocazie cu care cetăţenii vro fi informaţi despre importanţa recensământului. „Se vizitează tot sectorul astfel încât să nu avem omisiuni sau duble înregistrări”, mai explică Gheorghe Popescu.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: