Bebelușa născută la Craiova ajunge mâine acasă

Fetița care a fost născută marți la Maternitatea din Craiova doar pentru că tatăl a luat-o pe mama gravidă și a dus-o cu mașina personală până acolo pentru ca femeia să nu piardă sarcina va ajunge mâine acasă. Ruben Peagu a fost ieri din nou la spital pentru a-și vedea soția și fiica și spune că ambele se simt foarte bine, fetița obținând nota 9 la naștere, în condițiile în care sarcina era una cu probleme, iar mama a avut nevoie de cezariană pentru a o aduce pe lume. „Medicii, inclusiv la Craiova, s-au pus în mișcare doar după ce s-au văzut cu ziariștii la ușă. Eu nici nu știam orașul, nu aș fi știut unde să mă duc, dar cei de la presă m-au ajutat foarte mult. Din păcate trăim în țara în care nu se mișcă nimic în bine dacă nu se implică și presa”, a menționat Ruben Peagu, el de abia așteptând ca mâine să își aducă acasă, la Târgu Jiu, soția și fiica.

Reamintim că miercuri la prânz el a mers cu soția sa la Spitalul Turceni unde lucrează medicul care a îngrijit-o pe femeie până acum, medicul fiind însă de negăsit pentru că i se terminase programul de lucru, el spunând că nu îl interesează soarta pacientelor decât când este la birou, nu și în timpul liber. Disperat, Peagu și-a luat soția și a mers la Craiova, unde mama gravidă a reușit să nască, prin cezariană, o fetiță pe care o va chema Raisa Maria și de care se vor bucura toți cunoscuții părinților.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: