Bîrcă, despre noii colegi: Sunt primitori, dar nu rezolvi nimic!

Primarul din Turburea, Ion Bîrcă, a declarat că preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, are priză la primari şi că la şedinţa de astăzi este sigur că vor veni şi primari de la alte partide. Bîrcă a spus că cei de la PSD „sunt primitori“. Primarul din Turburea apreciază faptul că cei de la PSD vorbesc de la om la om şi nu au nasul pe sus. „E un lucru extraordinar de mare, chiar dacă nu rezolvi nimic“, a mai spus, cu sinceritate, primarul Bîrcă. Pentru că sunt bine primiţi, mai mulţi primari vor trece la PSD, crede primarul.

Reporter: Aţi făcut majoritate în Consiliul Local Turburea?

Ion Bîrcă: Acum eu mă consider membru al PSD, am trecut cu doi consilieri şi am făcut majoritate în Consiliul Local al comunei Turburea. Problema e în felul următor. Vor trece şi ceilalţi, dar e o incertitudine pentru că vor să vadă şi ei juridic cum stau. Trei consilieri PDL au fost daţi afară, iar aceşti oameni sunt incerţi, nu ştiu cum stau. Vor să treacă şi ei. E o majoritate confortabilă.

Rep.: Veţi participa la şedinţa PSD?

I.B.: Voi participa la prima şedinţă de partid. Vor merge şi cei doi consilieri. Şi încă un grup care va merge cu mine.

Rep.: Despre ceilalţi primari ce ştiţi?

I.B.: Nu ştiu despre ceilalţi primari, dar am stat de vorbă cu cel de la Aninoasa, sunt prieten bun cu dumnealui, şi spunea că optează către PSD.

Ştiu că are o legătură extraordinar de bună cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean.

Rep.: Ne putem aştepta la surprize, ca la şedinţa PSD să vină şi alţi primari care nu au declara public că trec la PSD?

I.B.: Eu cred că da, pentru că majoritatea primarilor sunt... Vedeţi, acum intervine şi priza domnului preşedinte Ion Călinoiu şi grupul acesta al domnului Ciprian Florescu, al secretarului domnul Gheorghe Milosteanu, vorba asta dulce, care te leagă, când te primeşte. Sunt oameni primitori. Una este când îţi vorbeşte unul cu nasul pe sus şi alta e când vine cineva, te ia de după gât şi vorbeşte cu tine de la om la om. E un lucru extraordinar de mare, chiar dacă nu rezolvi nimic.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: