Birocraţia amână vânzarea companiilor de stat

România ar putea amâna vânzarea de acţiuni la mai multe companii de stat în acest an, din cauza numărului mare de aprobări necesare din partea autorităţilor, procesul de avizare fiind mai îndelungat decât se estima, a declarat şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

El nu a numit societăţile vizate şi a menţionat că statul va încerca să vândă acţiuni la alte companii înainte de o nouă tentativă de vânzare a pachetului de acţiuni la Petrom pe care nu a reuşit să-l listeze la bursă printr-o ofertă secundară în vara anului trecut. "Au fost câteva cazuri în care reformele nu sunt implementate aşa de rapid precum s-a anticipat şi vom fi nevoiţi să mutăm unele companii mai jos pe lista privatizărilor. Nu este o chestiune de angajament. Am ştiut întotdeauna că agenda reformelor companiilor de stat este extrem de ambiţioasă şi aveau să apară ceva întârzieri", a spus Franks pentru Bloomberg.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI să vândă acţiuni reprezentând câte 15% din Romgaz, Transelectrica, Transgaz, cel puţin 10% din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, 10% din OMV Petrom şi până la 20% din Tarom, precum şi să privatizeze CFR Marfă. În luna decembrie, Guvernul şi FMI au convenit ca CFR Marfă să fie vândută unui investitor strategic, într-un proces care să fie încheiat până la sfârşitul lunii octombrie şi în care să poată fi implicate BERD şi IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: