Bogoi: Rezultatul este dureros pentru mine, sper că şi pentru jucători

Antrenorul principal al echipei Pandurii Târgu Jiu, Adrian Bogoi, nu trebuie să mai caute explicaţii pentru eşecul de pe teren propriu al echipei sale în meciul din cea de-a doua etapă. Cauzele pierderii acestui meci sunt evidente şi cu greu vor putea fi depăşite dacă echipa nu va primi întăriri.

Bogoi a enumerat totuşi, cu mult calm, la conferinţa de presă câteva din problemele care au afectat echipa în acest debut de nou sezon, cum ar fi plecările masive de jucători din vară, dar şi transferurile reduse numeric şi valoric, precum şi tinereţea jucătorilor din lot: „Nu pot să cataloghez meciul cu ASU Politehnica ca fiind o partidă grea, dar noi am avut aceste probleme mari de efectiv. În vară au plecat zece fotbalişti şi am mai avut şi cinci jucători indisponibili pentru acest meci. Transferuri am făcut foarte puţine şi sunt jucători foarte tineri. S-a văzut că ei fac greşeli foarte mari, au făcut şi cei care au o anumită vârstă şi o anumită maturitate, nu numai cei tineri. Dar aceasta este situaţia în momentul de faţă şi nu avem ce face”.

Scorul de 3-0 administrat de timişoreni a fost considerat ca fiind dureros de Bogoi care speră că şi pentru jucători să fi fost la fel: „Rezultatul este dureros pentru mine, sper că şi pentru jucători, ar fi un lucru pozitiv să fie şi pentru jucători dureros, pentru că am putea să o luăm de la capăt cu pregătirea de luni. Cred că atiitudinea unor jucători a lăsat de dorit şi faptul că, deocamdată, nu sunt pregătiţi pentru acest nivel pentru că sunt foarte tineri. Dar pot creşte într-o perioadă foarte scurtă de timp”.

Paul Chiş şi Bogdan Vişan au debutat ca titulari la Pandurii, după ce etapa trecută jucaseră doar câte o repriză la Turnu Măgurele iar Daniel Unguru şi Radu Filip au debutat practic la Pandurii în acest sezon, Unguru revenind în acest sezon la Târgu Jiu iar Filip fiind unul dintre juniorii clubului, de doar 16 ani.

Vizualizări: 692

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: